10 morţi şi cel puţin 30 de răniţi, printre care şi copii, după ce Rusia a bombardat o fabrică de cherestea în nord-vestul Siriei
Atacurile Rusiei în Siria s-au înmulţit, ultimul soldându-se cu 10 morţi şi cel puţin 32 de răniţi, printre care şi copii.
În ultimele 4 zile, Rusia a efectuat mai multe atacuri aeriene în Siria. Foto: arhivă
În ultimele 4 zile, Rusia a efectuat atacuri aeriene în 27 de locații diferite din apropierea oraşului sirian Idlib.
Trei avioane de război rusești au decolat de la baza aeriană Hmeymim din Latakia și au efectuat patru lovituri aeriene asupra Idlib în jurul orei locale 17.00 marți, potrivit informațiilor furnizate de Apărarea Civilă Siriană (Căștile Albe).
Atacul, care a vizat o fabrică de cherestea, s-a soldat cu zece morţi şi peste 30 de răniţi, a declarat miercuri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH).
"Numărul persoanelor ucise la Idleb a crescut cu zece civili, inclusiv un copil, din cauza atacurilor aeriene ruseşti asupra zonei rurale din Idleb”, a declarat ONG-ul cu sediul în Marea Britanie.
Printre răniţi se numără 14 copii, a adăugat observatorul, care a mai spus că Rusia a lovit “o fabrică de cherestea, un atelier de mobilă şi o presă de măsline” la periferia oraşului Idleb.
La rândul său, Apărarea Civilă Aeriană a declarat că atacurile “au vizat un atelier de mobilă, în timp ce lucrătorii se aflau în interior, ucigând zece civili şi rănind grav alţi 32". Căştile Albe au recuperat corpurile celor ucişi, a adăugat aceasta.
Aproximativ jumătate din provincia Idleb este controlată de grupul rebel jihadist Hayat Tahrir al-Sham (HTS). La începutul lunii septembrie, doisprezece soldaţi sirieni au fost ucişi într-un atentat sinucigaş comis de această organizaţie, a anunţat OSDH, potrivit aa.com.tr.
Armata rusă nu a comentat bombardamentele. Moscova, principalul susţinător al regimului preşedintelui Bashar al-Assad , intervine militar din 2015 şi efectuează în mod regulat atacuri împotriva rebelilor din nord-vest. Regimul sirian a recâştigat controlul unei mari părţi a ţării cu sprijinul aliaţilor săi ruşi şi iranieni de la declanşarea conflictului în 2011.
Deși Turcia și Rusia au ajuns la un acord în septembrie 2018 pentru o încetare a focului, violențele s-au intensificat din nou în mai 2019.
Între 2017 și 2020, aproximativ 2 milioane de civili au fost strămutați din cauza conflictului și forțați să migreze spre zonele din apropierea frontierei cu Turcia.
Sursa: adevarul.ro