de Silvia Iliescu

10 mai 1866. Carol de Hohenzollern-Sigmaringen – înrudit cu Casa Regală a Prusiei şi cu alte familii domnitoare din Europa – a ajuns la Bucureşti, după o călătorie plină de peripeţii, făcută pe ascuns pentru a nu fi recunoscut. Avea să înceapă o domnie lungă şi rodnică în care urma să împlinească exemplar cele trei obiective fundamentale pe care şi le propusese: stabilitate politică prin regim constituţional, modernizare, continuitate dinastică.

10 mai 1877. Se împlineau 11 ani de când principele Carol sosise în ţară pentru a ocupa tronul. Într-o festivitate de mari proporţii începută cu un Te Deum la Mitropolie, Carol a rostit în mod solemn Declaraţia de Independenţă a României faţă de Imperiul Otoman, după ce cu o zi înainte parlamentul votase moţiunea prin care se lua act „că resbelul între România și Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. O lună mai târziu, oastea română începea acţiunile alături de armata ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, mai întâi pe linia Dunării, apoi în Sud. La Plevna, comandantul suprem al armatelor româno-ruse a fost însuşi principele Carol.

10 mai 1881. Carol a fost încoronat rege al României, o ţară independentă, în curs de modernizare, pe care avea să o conducă până la moarte. „Într-o ţară care n-avea noţiunea timpului, regele Carol aducea simţul exactităţii matematice. […] Într-o ţară de aproximaţie în toate, el a adus conştiinciozitatea impusă până la meticulozitatea germană. […] Într-o ţară cu mentalitate Orientală, el a adus un spirit Occidental în vremea tocmai când acea ţară se străduia să se avânte în marea vâltoare a civilizaţiunii Occidentale”. Cu aceste cuvinte îl caracteriza omul politic liberal I.G. Duca în memoriile sale. Iar poetul Vasile Alecsandri, aflându-se pe moşia sa de la Mirceşti, scria chiar în 10 mai 1881, entuziasmat, versurile: „Săltaţi în piepturi, inimi, cu-o mândră exaltare! / Tunaţi, viteze tunuri, lungi salve de serbare! / Mişcaţi a voastre coame, vechi codri de pe plaiu! Azi Patria Română apare triumfală, / Purtând cu maiestate Coroana sa Regală / Şi falnica hlamidă a soarelui de Maiu!”

Ziua Naţională a României, care era totodată şi Ziua Dinastiei, a fost sărbătorită de toţi, cu mic, cu mare, în toate colţurile ţării, până când comuniştii au proclamat republica şi au desfiinţat tot ceea ce amintea de monarhie.

Acum este Ziua Independenţei. O vom cinsti, oferindu-vă câteva mărturii despre felul în care românii petreceau de 10 Mai în vremea regilor Carol al II-lea şi Mihai I ai României.

Participanti la parada militara prilejuita de sarbatoarea Nationala a Romaniei (1866-1947). Data de 10 mai reprezinta ziua in care Regele Carol I a venit in Romania.

10 Mai la Bucureşti, cu Victor Răducan, membru al Partidului Naţional Ţărănesc – organizaţia Tineret

„Serbările de 10 Mai niciodată nu erau organizate [anume], decât din punct de vedere militar, pentru defilarea trupelor, dar ca manifestare festivă… să vină cineva să te cheme sau să te scoată [obligatoriu], femei, copii, bărbaţi sau din fabrici, nu! […]

Noi, [ca membri ai partidului,] eram organizaţi pe sectoare, fiecare organizaţie venea cu oamenii săi, mergeam şi ne întâlneam, dar nu din punct de vedere scriptic, [cu liste]. Ne întâlneam la Arcul de Triumf şi mergeam acolo în grup şi mergeam la manifestaţie. Aceasta era [benevolă], nu era ceva organizat, era ceva de plăcere. 10 Mai era ceva simbolic pentru noi, era un simbol naţional…”

[interviu de Silvia Iliescu, 2000]

10 Mai la Brăila, cu pictorul Vasile Parizescu

„Era, în primul rând, o sărbătorire deosebită, parcă şi acum mi-aduc aminte, era un cântec: <10 Mai va fi de-a pururi…> Şi cum tata era şi comandantul garnizoanei, măicuţa era invitată la tribuna oficială şi eu eram cel mai mare copil şi ea venea cu mine; ăilalţi, fraţii mei, stăteau acasă. Şi trecea tata, avea un roib dintr-ăsta grozav, ca în [poezia] El Zorab – pe care l-am călărit şi eu – şi trecea în frunte, deschidea parada şi pe urmă cobora mai încolo şi venea în tribună şi el. În Brăila erau multe regimente, Regimentul de Cavalerie, două regimente de infanterie, un batalion de infanterie grănicerească, un batalion fluvial, de nave, regiment de pontonieri, încă un regiment de artilerie… Era o garnizoană foarte mare, păi avea bani cu ce să-i ţină! Brăila era bogată, foarte bogată. […] După paradă, marea majoritate [a brăilenilor] avea petrecere acasă. Pe vremea aceea, întâlnirile… cum să spun, emoţionale, sentimentale, erau acasă, nu la restaurant.”

[Interviu de Octavian Silivestru, 2018]

10 Mai la Tohanu Vechi, cu Nicolae Şenchea, în anii ‘30 elev

„La 10 Mai se cânta <A venit din munţi un vultur / Şi ne-a zis: Români-Eroi…> Se sărbătorea în şcoală, dacă era zi de lucru. Dacă era zi de sărbătoare, de asemenea, se ieşera în faţa şcolii, toţi elevii în careu, se arbora Tricolorul pe o prăjină şi se ridica până sus steagul Tricolor şi se cânta imnul ţării. Imnul ţării era: <Trăiască Regele / În pace şi onor/ De ţară iubitor / Şi-apărător de ţară>…”

[interviu de Octavian Silivestru, 2006]