1 Decembrie: Ceremonie militară și religioasă, depuneri de coroane, la Mormântul Ostașului Necunoscut
Zeci de coroane și jerbe de flori au fost depuse, joi, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, cu ocazia zilei de 1 Decembrie.
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Depunerea de coroane, care a marcat cinstirea eroilor neamului românesc, a fost precedată de intonarea imnului de stat și de o slujbă religioasă oficiată în fața monumentului, ținută de un sobor de preoți militari de la Brigada 30 "Mihai Viteazul".
La Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol au fost prezenți consilierul prezidențial Ion Oprișor, senatoarea Ecaterina Andronescu, generali ai Armatei Române, militari veterani și veterani de război, reprezentanți ai asociațiilor veteranilor de război, alte cadre militare și invitați.
Manifestarea s-a încheiat cu pasul de defilare al militarilor, în acordurile muzicii de fanfară intonată de Garnizoana "Mihai Viteazul".
Au fost depuse coroane de flori din partea Președinției, Senatului, Camerei Deputaților, Guvernului, Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor, a SRI, SIE, STS și SPP, a Corpului Diplomatic, a Curții Constituționale, a Înaltei Curții de Casație și Justiție. Au mai depus coroane de flori reprezentanți ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război, Ministerului Justiției, Prefecturii Capitalei, Primăriei Capitalei.
AGERPRES