„Vom părăsi și România, gata, ne întoarcem în Canada!”/Gică Hagi, atacat de tatăl lui Enes Sali
Farul a părăsit Champions League încă din primul tur preliminar (1-3 la general cu Sheriff Tiraspol), iar tatăl unuia dintre talentele lui Gică Hagi spune că a ajuns la capătul răbdării. Vorbim despre Enes Sali, cel care prinde prea puține minute la campioana României.
Tatăl lui Enes Sali (17 ani) spune că vrea să plece de la Farul și să se întoarcă în Canada
Enes Sali este născut în Toronto, are dublă cetățenie (română și canadiană) și a fost junior la FC Barcelona înainte de a ajunge la Academia deținută de Gică Hagi.
În actualul sezon, Sali a jucat în trei meciuri: 62 de minute cu Sepsi, 20 de minute cu Sheriff (în manșa tur de la Ovidiu) și alte 54 de minute cu Hermannstadt, atunci când Hagi a folosit mai multe rezerve.
În timpul meciului retur cu Sheriff (pierdut cu 3-0), tatăl lui Enes Sali și-a manifestat nemulțumirea față de faptul că băiatului său i se acordă prea puține șanse de către Gică Hagi.
„Mor aici, mi-a crescut tensiunea! Dar bagă-l, domne, și pe el, dacă nici acum nu-i dai șanse, atunci când?! Dă-i minute să arate ce poate! Nu se poate așa, d-aia a ajuns copilu' să plângă acasă. Ce să mai creadă și el?, că de trei ani tot e ocolit.
Ce-om fi venit noi de acolo?! Ca să ce?! (n.r. din Canada) Toți au avut șanse, una, două, trei, doar el, nu! Nu e normal, nu că sunt eu tatăl lui. Dar ce-are cu el, nu pricep. În fine, probabil, vom părăsi și România, gata, ne întoarcem în Canada!” - Engi Sali, tatăl fotbalistului, citat de gsp.ro .
Farul Constanța, duel cu FC Urartu în turul doi preliminar al Conference League
Campioana României a retrogradat în Conference League, iar în turul doi preliminar va da peste FC Urartu Yerevan, după ce campioana Armeniei a pierdut dramatic „dubla” cu Zrinjski Mostar (Bosnia-Herțegovina).
Zrinjski a câștigat cu 1-0 în tur (în deplasare) și a condus cu 1-0 (Bilbija '27) în returul de la Mostar, dar Urartu a marcat de două ori (Grigoryan '72, '90+1 penalty) și a împins confruntarea în prelungiri (2-2 la general).
Zrinjski a punctat prin Kis ('94, penalty), dar Urartu a revenit din nou (Maksimenko '105+3) și învingătoarea a fost stabilită în urma loviturilor de departajare.
Zrinjski a fost prima care a ratat (la 3-2 pentru adversari), dar Eduardo și Ghazaryan (Urartu) nu au reușit să transforme, iar gazdele s-au impus cu 4-3.
De știut:
- Potrivit Transfermarkt, Farul are un lot evaluat la 21,58 de milioane de euro, iar cel mai bine cotat fotbalist este Tudor Băluță (2,8 milioane de euro).
- FC Urartu are un lot cotat la 6,45 milioane de euro, iar jucătorul cu cea mai bună valoare de piață este Perisa Pesukic (Muntenegru) - 1 milion de euro.
- FC Urartu (FC Banants până în 2019) este înființată în 1992 și a câștigat de două ori campionatul Armeniei (2013-2014 și 2022-2023).