VIDEO Shakira, videoclip cu puternic impact vizual și mesaj dur la adresa lui Gerard Pique

VIDEO Shakira, videoclip cu puternic impact vizual și mesaj dur la adresa lui Gerard Pique

Shakira a lansat un nou single, „Monotonia“, în care „vorbește“ despre ruptura a ceea ce părea a fi relația perfectă.

Shakira în videoclipul „Monotonia“

Shakira a lansat un videoclipul „Monotonia“ FOTO/Captură YouTube

În primul clip lansat după terminarea relației - piesa „Monotonia“, un duet cu rapperul portorican Ozuna -, Shakira face referiri evidente, prin versuri și imagini, la fostul său iubit, starul FC Barcelona Gerard Pique, relatează Billboard .

Nu a fost vina ta, nu a fost vina mea/ A fost vina monotoniei/ N-am spus niciodată nimic, dar m-a durut/ Știam că se va întâmpla asta (...) Dar, brusc, nu ai mai fost același/M-ai părăsit din cauza narcisismului tău“, sunt câteva dintre versurile melodiei.

Clipul are o puternică încărcătură emoțională chiar de la primele secvențe: Shakira, înlăcrimată, într-un supermarket, este „spulberată“ cu o bazooka de un bărbat, iar inima ei însângerată ajunge pe jos. Cântăreața încearcă să-și protejeze inima de cei care o calcă în picioare, iar la finalul clipului o încuie într-un seif.

Fanii au remarcat rapid că bărbatul din videoclip poartă un hanorac alb și pantaloni de jogging gri, ținută asemănătoare cu una dintre cele purtate de Pique în videoclipul „Me Enamore“ (2017), al Shakirei. În mesajele postate în rețelele sociale, fanii sugerează că bărbatul care o împușcă în Shakira în clipul „Monotonia“ îl reprezintă pe Pique.

Clipul a fost regizat de Shakira și de Jaume de Laiguana, care a mai semnat, în trecut, alte videoclipuri ale artistei columbiene („Gypsy“, „Las de la Intuicion“).

Shakira cu inima în mână și gaură în piept în noul videoclip MONOTONIA FOTO Profimedia jpg

Shakira (45 de ani) și Gerard Pique (35 de ani) s-au despărțit în luna iunie, după o relație care a durat 12 ani. Cei doi sunt născuți în aceeași zi, pe 2 februarie. Relația s-a terminat din cauza infidelității starului Barcelonei. Pe când încă forma un cuplu cu Shakira, Pique a început o relație cu Clara Chia Marti, o studentă în vârstă de 23 de ani din Barcelona.

Artista columbiană și fotbalistul au împreună doi copii, Milan și Sasha. Recent, cântăreața a făcut primele declarații referitoare la despărțire. „Probabil că este cea mai neagră perioadă din viața mea.Uneori simt că e ca într-un coșmar din care mă voi trezi la un moment dat. Trebuie să aștept ca această rană din pieptul meu să se vindece. Vom vedea ce se va întâmpla“, a spus ea.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!