VIDEO Micutzu, ridicat de Poliție și dus la secție după o altercație în centrul Capitalei

VIDEO Micutzu, ridicat de Poliție și dus la secție după o altercație în centrul Capitalei

Actorul de stand-up comedy, Cosmin Nedelcu, cunoscut drept Micutzu, a fost implicat duminică noaptea, pe 15 august, într-un incident violent în clubul de pe Calea Victoriei în care acesta susține showuri și pe care îl administrează.


Scandalul a început la finalul unui show și au fost implicate mai multe persoane. În timpul altercației a intervenit poliția, iar cei implicați au fost duși la Secția 1 care va cerceta cazul.

Mai multe videoclipuri cu incidentul violent de pe Calea Victoriei au fost distribuite pe rețelele de socializare.



În imagini se văd mai multe persoane care se ceartă în stradă, cu voce ridicată, se îmbrâncesc și chiar se lovesc.

Unul dintre cei implicați îl scuipă pe actor, iar pe fundal se aude un copil plângând.

La un moment dat, se aud sunetele făcute de o vitrină care se sparge, lovită de un obiect contondent, dar și o femeie, strigând îngrozită "Băi, copilul, băăi".



Poliția confirmă incidentul și anunță că 4 bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei fiecare:

"În noaptea de 15 /16 august 2021, în jurul orei 00.00, prin apel 112, Secția 1 Poliție a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că în fața unui magazin de pe raza de competență a secției, mai multe persoane sunt implicate într-un conflict.

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiștii, care au identificat persoanele implicate și le-au condus la sediul subunității.

Din primele date a rezultat ca în jurul orei 23.50, dintr-un grup format din 5 persoane, 4 adulți și un minor, aflat în fața unui magazin, un bărbat ar fi adresat anumite cuvinte unui trecător.

Acesta ar fi fost deranjat de cele auzite și a început să se certe cu cel în cauză. Cu intenția de aplanare a situației, au intervenit alte doua persoane, un bărbat și o femeie.
Conflictul verbal a degenerat, iar un geam al magazinului a fost spart.

În cauză au fost declanșate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și lovire sau alte violențe.

4 bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei (fiecare), conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, pentru adresarea de expresii jignitoare."


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!