Toni Greblă rămâne în libertate

Toni Greblă rămâne în libertate

Fostul judecător CCR Toni Greblă va fi cercetat în continuare în stare de libertate, după ce magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins joi contestația DNA, decizia fiind definitivă.

 Pe 11 martie, ÎCCJ a respins cererea DNA de arestare la domiciliu a lui Toni Greblă, însă DNA a făcut contestație, respinsă joi de un alt complet de la Curtea Supremă.

La sfârșitul procesului de joi, Toni Greblă a declarat, în legătură cu acuzația DNA că ar fi încercat să vândă 50 de capre, că aceasta este "o poveste" și nu există niciun argument rațional ca împotriva lui să fie luată o măsură preventivă.

"Caprele există acolo unde au fost. Se zice că aș fi încercat să înstrăinez aceste capre pentru a obține un avans de 5.000 euro pentru un împrumut. Nu aveam nevoie de împrumut. Un avocat de prin Ploiești, pe care nu îl cunosc, s-ar fi oferit să facă un proiect de contract, fie de împrumut, fie de vânzare-cumpărare, nu am înțeles prea bine despre ce e vorba, pentru că nu auzisem în viața mea de acel avocat, și l-aș fi rugat pe el prin intermediar. Dacă aș fi dorit un proiect de vânzare-cumpărare, l-aș fi făcut eu și nu aș fi apelat la nu știu cine din Ploiești", a spus Toni Greblă.

Fostul judecător constituțional a fost reținut de procurori pe 10 martie, fiind acuzat de trafic de influență, în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracțiuni), constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii și în vederea pregătirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).

Ulterior, DNA a cerut în instanță ca Toni Greblă să stea în arest la domiciliu, motivul invocat de procurori fiind faptul că el a încercat să vândă animale (capre) de la ferma sa din județul Gorj, deși primise interdicție de a efectua acte de comerț.

Concret, pe 13 februarie 2015, un avocat a fost contactat pentru încheierea unui contract de vânzare — cumpărare, implicat fiind judecătorul Toni Greblă, care a făcut demersuri pentru a înstrăina caprele către un cumpărător din Brașov, om de afaceri.

Anchetatorii mai arătau că, întrucât Greblă avea probleme judiciare, nu își dorea să apară în act, motiv pentru care el și Daniel Frunză căutau fiecare câte o persoană interpusă care să îi substituie atât ca vânzător, cât și în calitate de cumpărător.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri