O tragică întâmplare petrecută cu peste 70 de ani în urmă, în lumea bună a unui oraş de provincie, are şi astăzi ecouri. Cum a sfârşit Tatiana, o tânără talentată, care visa să devină farmacist, chiar de mâna celui care s-a îndrăgostit nebuneşte de frumoasa fată.

O „Poveste de viaţă“ care zguduia în 1950 comunitatea slătineană a fost readusă în atenţie de istoricul Aurelia Grosu.

Povestea Tatianei, una din multitudinea de fragmente de istorie locală bine documentată pe care doctorul în istorie Aurelia Grosu le aduce în prezent, redată, după cum a menţionat istoricul, cu acceptul familiei, stârneşte şi astăzi ecouri. „Da, mi-a spus-o şi mama. Mereu îmi arăta casa, păstra un fel de moment de reculegere pentru acest eveniment trist. Comunitatea slătineană a rezonat, aşa am aflat eu, o tânără născută după 1950“, menţionează o cititoare într-un comentariu postat ca reacţie la cele relatate.

„În camera de la stradă, farmacistul militar o împuşcă pe Tatiana şi apoi se împuşcă şi el“

Povestea despre care s-a vorbit decenii la rând se petrece în primăvara anului 1950. Tatiana Ionescu, fata colonelului Dumitru Ionescu - „un brav ofiţer al armatei române, iubit de slătineni pentru eleganţa, onestitatea si bunătatea sa“, după cum îl descrie istoricul Aurelia Grosu într-un alt episod al istoriilor slătinene -, nu împlinise încă 20 de ani.

„Tatiana era singura fată a unei familii slătinene respectate si preţuite. Era frumoasă, educată, inteligentă. Premiantă cu medalia de aur în toţi anii de liceu pentru rezultatele la învăţătură. Îi plăcea sportul, mai ales volei si şah.

Visa să ajungă farmacistă, însă mai întâi trebuia să parcurgă un an de practică. În timp ce efectua practica la fosta farmacie Voiculescu de pe Lipscani se îndrăgosteşte de ea un farmacist militar din Craiova, detaşat temporar la Slatina. Era însurat si avea doi copii.

Nu ştim cum a ademenit-o să vină la el, în casa generalului Dumitrescu, unde sta în gazdă. La doar câteva case distanţă de casa ei părintească. Probabil voia sa-i spună că nu se cade, că ea nu răspunde sentimentelor lui si că viaţă ei abia începe. Nu ştia că domnul si doamna general nu erau acasă.
În camera lui de la stradă, farmacistul militar o împuşcă pe Tatiana şi apoi se împuşcă şi el.
Ordonanţa a intrat prea târziu; primise ordin să nu intre în cameră, indiferent ce ar auzi.
Tatiana a fost condusă pe ultimul drum acoperită de narcise. Erau florile lunii aprilie 1950.
Nu împlinise 20 de ani“, scrie Aurelia Grosu, care precizează şi că a spus povestea tragică a Tatianei „cu acceptul urmaşilor familiei”.

SURSA: Adevărul

Distribuie Distribuie Comentarii