„Survivor România“. După Marea Unificare a început marea dezbinare: „Să-ți dea Dumnezeu după sufletul tău!“

„Survivor România“. După Marea Unificare a început marea dezbinare: „Să-ți dea Dumnezeu după sufletul tău!“

Orgoliile sunt mai puternice ca niciodată, iar presiunea e tot mai mare de când concurenții sunt pe cont propriu în reality-show-ul de la Pro TV.

Tribul reunit Taino la Survivor Romania Foto Pro TV JPG

După Marea Unificare de săptămâna trecută, Faimoșii și Războinicii au fost uniți într-un singur trib, numit Taino, și au fost duși pe o nouă insulă. Cum era firesc, cei 13 concurenți s-au tatonat și au testat terenul, ținând cont că de acum încolo fiecare va lupta pe cont propriu, iar probele sunt individuale.

Însă au apărut și primele bisericuțe, comentarii, posibile alianțe și bârfe. „Pe mine nu mă deranjează Remus și Kamara, dar nu pot să-i înghit. Sunt prefăcuți, șerpi, își doresc să fie în prim-plan mereu“, a spus fosta Războinică Andreea Moromete despre cei doi foști Faimoși.

Primul joc la individuale s-a dat între cele șapte fete și cei șase băieți rămași în competiție și a fost un joc de Recompensă. În prima parte a jocului s-a ales câte un căpitan, atât pentru fete, cât și pentru băieți. Astfel, Ștefania a devenit căpitanul fetelor, iar Kamara cel al băieților, iar aceștia și-au format echipele pentru acest joc. Echipa condusă de Ștefania a câștigat jocul, iar ironiile la adresa lui Kamara au apărut imediat. „El știe și strategia pentru următorul sezon «Survivor»“, l-a ironizat Ionuț Iftimoaie.

Conflictul între cei doi a continuat după joc, pe insulă, căci Kamara îl provoca pe Ionuț Iftimoaie. „Caută ceartă, caută conflict, ăsta e Kamara pe care îl cunosc eu de ani de zile“, a mai spus fostul kickboxer. „Furstrările ies la iveală, masca a căzut, iată-l pe adevăratul Ionuț Iftimoaie“, a spus și Kamara.

După prima noapte pe insula Taino a izbucnit un conflict și între foștii Războinici Dan Ursa și Alin Chirilă, cu acuzații de „trădare“ și „minciună“ din partea primului.

Kamara a fost ușor apostrofat și de Andreea Porkolab, lucru care i-a lezat orgoliul, astfel că trecut la „atac“ la testimoniale. „Ia uite ce deșteaptă e Porkolab, a văzut ea. Mamă, ce știi tu, Porkolab, ești fantastică“, a comentat acesta. Și cu Alexandra Ciomag a avut o discuție contradictorie, iar Kamara pare să-și facă tot mai mulți dușmani în competiție. „Vorbești foarte impertinent pentru vârsta ta la adresa unui om care ar putea să-ți fie tată. Ești cea mai mare mincinoasă! Să-ți dea Dumnezeu după sufletul tău!“, a încheiat el.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”