Stenogramele din rechizitoriul DNA Constanţa confirmă că M.Băsescu a făcut plângere încă din 2013

Stenogramele din rechizitoriul DNA Constanţa confirmă că M.Băsescu a făcut plângere încă din 2013

Mircea Băsescu a înregistrat cu telefonul mobil convorbirile purtate cu membrii familiei lui Bercea Mondial în care aceştia îl şantajau să le dea suma de 280.000 de euro.

Informaţia apare în rechizitoriul prin care DNA a trimis în judecată cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru şantajarea lui Mircea Băsescu.

Astfel, Mircea Băsescu a înregistrat cu propriul telefon mobil convorbirile purtate cu Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, la data de 1 noiembrie 2013 şi a depus la dosar înregistrarea.

“Din cuprinsul acestora rezultă nemulţumirea inculpatului (Florin Anghel) faţă de o presupusă inactivitate a persoanei vătămate (Mircea Băsescu), dar şi ameninţarea ei de către inculpat”, se arată în rechizitoriu.

Tot în rechizitoriu se spune că banii daţi pentru eliberarea lui Bercea Mondial nu au ajuns la Mircea Băsescu, ci la Marian Căpăţână, care a făcut investiţii într-o firmă.

La data de 26 martie 2014, Florin Anghel şi mama sa, Fănica Anghel, s-au întâlnit cu Mircea Băsescu.

“(…) inculpatul Anghel Florin a afirmat că persoana vătămată Băsescu Mircea fusese păcălită de către martorul Marian Căpăţână, care luase banii de la el, dar nu îi folosise pentru a obţine eliberarea tatălui său, ci pentru a-i investi în societatea comercială (…) Inculpaţii Anghel Fănica şi Anghel Florin au susţinut în cadrul discuţiei respective că au dat suma de 600.000 euro martorului Marian Căpăţână, deoarece acesta afirmase că îi va da mai departe persoanei vătămate Băsescu Mircea”, se arată în documentul DNA.

Procurorii notează că, în dosar, este irelevant dacă Mircea Băsescu sau vreo altă persoană datorau sau nu în fapt 280.000 euro lui Florin Anghel ori dacă sursa acestei datorii era una licită (împrumutul pentru achiziţionarea utilajelor Aversa) ori ilicită (infracţiunea de trafic de influenţă).

Pe 23 iunie, procurorii DNA Constanţa au trimis în judecată cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru şantajarea lui Mircea Băsescu.

Persoanele trimise în judecată sunt Marius Constantin (ginere), în stare de arest preventiv, Izaura Anghel (fiică), Grinică Ion Anghel (nepot), Florin Anghel – fiu, (aflat în penitenciar, în executarea unei pedepse dispusă într-o altă cauză), şi Fănică Anghel (soţia).

Anchetatorii susţin că, pe 1 noiembrie 2013, Florin Anghel a exercitat ameninţări asupra lui Mircea Băsescu, constând în darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromiţătoare pentru acesta şi pentru membrii familiei sale, cu scopul de a-l determina pe fratele preşedintelui să dea suma de 280.000 euro.

   Iată materialul de la DNA Constanţa:

La data de 14.04.2011 prin rechizitoriul nr.307/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpaţii Anghel Florin şi Anghel Fănica, împreună cu martorul Anghel Sandu au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la tentativă de omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice – inculpatul Anghel Florin, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare și încercarea de a determina mărturia mincinoasă – inculpata Anghel Fănica și tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare și portul ilegal de armă albă – inculpatul Anghel Sandu .

La data de 20.02.2011 martorul Anghel Sandu a fost arestat preventiv iar la data de 16.05.2014 a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 8 ani și 9 luni închisoare, în prezent fiind încarcerat în Penitenciarul Colibaşi .

De asemenea, au fost condamnaţi şi inculpaţii Anghel Florin şi Anghel Fănica la pedepse de 5 ani și 3 luni şi respectiv 1 an închisoare, aflându-se şi ei în executarea pedepselor în Penitenciarul Colibași şi respectiv în Penitenciarul Craiova .

La începutul anului 2010, prin intermediul martorului Căpăţână Marian Adrian, membrii familiei Anghel l-au cunoscut pe Băsescu Mircea.

În acelaşi an, persoana vătămată a botezat-o pe fiica inculpaţilor Anghel Izaura şi Constantin Marius, minora Constantin Renata Doiniţa.

Conform declaraţiilor persoanei vătămate, botezarea minorei a fost percepută ca un gest creştinesc şi a avut nicio altă motivaţie. Ulterior acestui moment, inculpaţii au mai vizitat-o de câteva ori pe persoana vătămată iar în anul 2011 a survenit arestarea martorului Anghel Sandu.

Persoana vătămată a mai arătat că a aflat că între colaboratorul său, Căpăţână Marian Adrian şi membrii familiei Anghel existau relaţii de afaceri cel dintâi împrumutând uneori bani de la cei din urmă.

Persoana vătămată a precizat că după arestarea martorului Sandu Anghel a discutat cu membrii familiei acestuia despre situaţia acestuia.

Conform declaraţiilor persoanei vătămate, membrii familiei Anghel i-au cerut în mai multe rânduri să îl ajute pe cel încarcerat, motiv pentru care i-a sfătuit să îi angajeze un avocat, recomandându-l pe un avocat.

Persoana vătămată a declarat că membrii familiei Anghel i-au cerut în mai multe rânduri să intervină pe lângă judecători pentru a obţine punerea în libertate a martorului Anghel Sandu.

De asemenea, persoana vătămată a declarat că după mai mult timp a aflat că martorul Căpăţână Marian Adrian împrumutase o sumă mare de bani, respectiv 500.000 – 600.000 euro de la familia Anghel cu intenţia de a participa la o licitaţie pentru achiziţionarea utilajelor SC Aversa SA.

Licitaţia a fost însă anulată din motive necunoscute persoanei vătămate iar a martorul Căpăţână Marian Adrian a restituit familiei Anghel o parte din banii împrumutaţi.

Ulterior, respectiv la data de 01.11.2013, persoana vătămată a fost sunată de către Anghel Florin care i-a cerut să îi remită o sumă de bani, ameninţând că în cazul unui refuz, va dezvălui în presă implicarea ei în traficarea influenţei asupra unor magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În continuare, persoana vătămată a declarat că membrii familiei Anghel   i-au comunicat că de fapt martorul Căpăţână Marian Adrian le spusese că banii primiţi de la ei urmau să fie folosiţi pentru punerea în libertate a martorului Anghel Sandu şi nu pentru cumpărarea utilajelor SC Aversa SA şi că influenţarea deciziei magistraţilor urma să se facă prin intermediul său .

Nu în ultimul rând, persoana vătămată a declarat că la nici un moment nu a afirmat şi nici nu a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă asupra vreunui magistrat astfel încât să îl determine să îl elibereze din penitenciar pe Anghel Sandu şi că nici nu a existat vreo discuţie sau vreo înţelegere între el şi martorul Căpăţână Marian Adrian pentru efectuarea de demersuri în vederea eliberării celui arestat.

Persoana vătămată a înregistrat cu propriul telefon mobil convorbirile purtate cu inculpatul Anghel Florin la data de 01.11.2013 şi a depus la dosar înregistrarea.

Din cuprinsul acestora rezultă nemulţumirea inculpatului faţă de o presupusă inactivitate a persoanei vătămate, împrejurarea că aceasta din urmă ar fi primit 600.000 euro de la el, dar şi ameninţarea ei de către inculpat: „de nu te-oi face acum să nu mai fii bun toată viaţa ta … toate care mergeau … că mi-ai luat 600.000 euro şi nu ne-ai făcut nimic. Să ştii de la mine … cum te-oi face … să mă ţii minte … toată viaţa ta …”, „… că tu banii pe care mi i-ai luat de mine…. Păi îţi dai seama ce faci? Băi nenicule, nu-ţi dai seama ce faci? La toate televiziunile acum … de la Bucureşti mă duc. De nu te-oi face de râs … în toată ţara asta … să audă pe tot globul … ai văzut că nu erau bani … să-l scapi”.

De asemenea, cu ocazia discuţiei din data de 01.11.2013, inculpatul Anghel Florin a formulat prima solicitare legată de plata de către persoana vătămată a unei sume de bani: „du-te şi adu-mi toţi banii” .

Această discuţie a generat o stare de temere persoanei vătămate care la data de 02.11.2013 a sesizat Parchetul de lângă Tribunalul Constanţa unde s-a constituit dosarul din 2013.

Cauza a fost soluţionată prin ordonanţa din data de 29.04.2014, prin care s-a dispus clasarea .

Ordonanţa a fost infirmată de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, soluţie confirmată, conform art.335 C.proc.pen., de către judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului Constanţa prin încheierea din 04.06.2014.

După redeschiderea urmăririi penale s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea DNA – Serviciul Teritorial Constanţa unde a fost înregistrată, dosar care a fost conexat la cauza nr.81/P/2014.

La data de 02.11.2013, între martorul Anghel Sandu şi persoana vătămată a avut loc o discuţie telefonică, în cadrul căreia cel dintâi şi-a susţinut nevinovăţia în timp ce partea vătămată a precizat că îl poate ajuta doar prin găsirea şi angajarea unui avocat .

După momentul sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au fost efectuate interceptări ale convorbirilor telefonice purtate de inculpatul Anghel Florin.

Pe calea acestui procedeu probatoriu s-a stabilit că inculpatul a discutat cu fiul unor gardieni de la Penitenciarul Colibaşi, unde era încarcerat tatăl său, dar şi cu o altă  persoană, cu privire la posibilităţile acestuia de a-l ajuta pe tatăl său precum şi cu fiul şefului Poliţiei oraşului Drăgăneşti Olt.  La data de 13.11.2013, inculpaţii Anghel Izaura, Anghel Fănica şi Constantin Marius s-au deplasat în mun.Constanţa, la domiciliul persoanei vătămate.

Întâlnirea  a fost monitorizată de organele de urmărire penală care au înregistrat discuţia în mediul ambiental.

În cadrul convorbirii, inculpata Anghel Fănica a afirmat că a dat o sumă de bani martorului Căpăţână Marian Adrian dar şi că urma să primească înapoi suma de 280.000 euro: „cumetre, dacă matale nu spuneai, eu nu-i dădeam bani lu Marian să … şi este 280.000 euro la mijloc aici, eşti de acord cu mine?”.

Din conţinutul discuţiei, rezultă că banii respectivi au fost daţi pentru ca Anghel Sandu să fie favorizat de către magistraţi în dosarul în care era judecat la momentul respectiv şi că martorul Căpăţână Marian Adrian afirmase că suma urma să ajungă la persoana vătămată: „şi ca să iau pedeapsa asta şi să rămână şi banii ăştia, mie nu-mi convine … dar vorba asta, eu m-am dus la Marian alaltăieri şi a zis că vine la dumneavoastră şi a spus, bă, eu am …, într-adevăr m-a trimis, am luat banii de la voi dar eu la cumătru i-am dat” .

În continuare, inculpata Anghel Fănica  îi spunea cum este cel mai potrivit pentru a fi abordat în scopul punerii în libertate de martorului Anghel Sandu, respectiv să apeleze la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: „eu îţi spun vorba asta lu matale ca lu tata că eu sunt mică faţă de matale. …la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie….dacă intrăm pe mâna … ne nenoroceşte mă, … prima dată menţinerea…. i-a dat 60 de zile la Înalta Curte … .” .

Inculpata Anghel Fănica şi persoana vătămată Băsescu Mircea au discutat şi despre avocaţii care îl asistaseră sau ar fi urmat să îl asiste pe Anghel Sandu, rezultând că persoana vătămată îl recomandase pe avocat  din Baroul Constanţa: „Dar eu v-am trimis la avocat … Acum ce avocaţi bag eu? Dacă-l bag pe Mateuţ a zis că cere 200.000 euro …mi-a zis cineva. De unde iau eu cumetre banii ăştia? Să dau eu banii ăştia, 200.000 euro. Dacă matale .. ia-mi-l mata şi mie … şi poate vorbeşti cu el şi-l iau şi eu, îl pun la Bercea … pe Mateuţ. Că-i renumit” .

În continuare, inculpata Anghel Fănica a încercat să îl determine pe Băsescu Mircea să intervină pe lângă judecătorii instanţei supreme pentru a obţine eliberarea din penitenciar a martorului Anghel Sandu: „dacă matale făceai ceva să-l pună liber la menţinere acum… dacă … vorbeşti puţin … la menţinere îl pune liber … eu când este menţinerea, când este menţinerea, eu te anunţ. Poate se face Florin bine şi vii cu el … Te anunţ şi îi spui lu … şi matale poate … vorbeşti matale cu cineva …

La data de 27.11.2013, inculpaţii Anghel Florin şi Constantin Marius s-au prezentat la locul de muncă al persoanei vătămate, cu sediul în Portul Constanţa Sud Agigea.

În cadrul acestei întâlniri, inculpatul Anghel Florin i-a cerut persoanei vătămate să facă demersurile necesare pentru a-l transfera pe Anghel Sandu în Penitenciarul Poarta Albă, pentru a obţine punerea lui în libertate ori graţierea sa: „măcar mută-mi-l mă nene de acolo, mâncaţi-aş p…a ta. Adu-l pe aici pe undeva prin zonă, să nu mai stea prin hingherimea aia acolo că-i belea mare acolo … la recurs… poate să-i dea drumul … că poate să-i dea drumul să se judece în stare de libertate până n-o rezolv definitiv. … mă nene dacă dă o graţiere pentru el, de ce să nu-i dea mă mâncaţi-aş gura ta … tu cunoşti, să-i dea o graţiere … ce lu acela nu i-a dat, lu Solomon … lu acela nu i-a dat … ia zi, cum fac? Fac actele de graţiere lu tata?le fac … şi ţi le aduc lu matale în două exemplare” .

La data de 19.12.2013, inculpaţii Anghel Florin şi Anghel Fănica s-au deplasat din nou la biroul persoanei vătămate din Portul Constanţa Sud – Agigea.

În cadrul acestei întrevederi, inculpatul Anghel Florin i-a cerut persoanei vătămate să îl ajute să obţină eliberarea din starea de arest a tatălui său, cu ocazia discutării menţinerii stării arestării preventive.

Discuţia a vizat şi aspecte legate de numele şi prestaţiile apărătorilor martorului Anghel Sandu, iar inculpatul Anghel Florin a întrebat-o pe persoana vătămată dacă nu „o rezolvă” cu tatăl său la instanţă, cerând totodată interlocutorului său să facă demersuri la „Direcţia de Probaţiune” pentru a obţine transferul deţinutului la Penitenciarul Poarta Albă iar apoi să îi obţină un loc de muncă la firma sa.

În continuare, în timpul întâlnirii, inculpatul Anghel Florin i-a cerut persoanei vătămate să îşi folosească o presupusă influenţă asupra unor judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a obţine eliberarea martorului Anghel Sandu .

2. La data de 26.03.2014, între inculpaţii Anghel Florin şi Anghel Fănica şi persoana vătămată Băsescu Mircea a avut loc o nouă întâlnire, la care a participat şi martorul Căpăţână Marian Adrian.

Inculpaţii Anghel Florin şi Anghel Fănica au fost însoţiţi şi de către coinculpatul Constantin Marius care însă nu a urcat în biroul persoanei vătămate, ci a rămas în exterior, la autoturism.

Discuţia a debutat cu întrebarea inculpatului Anghel Florin privind găsirea unor clienţi pentru nişte cazane sau rezervoare care ar fi trebuit vândute însă inculpata Anghel Fănica a afirmat că nu are nevoie de obiectele respective.

Inculpata a mai afirmat că dăduse în trecut o sumă neprecizată de bani, ambalată într-o cutie, martorului Căpăţână Marian Adrian care ar fi trebuit să o dea mai departe persoanei vătămate Băsescu Mircea.

Aceasta din urmă a afirmat în cadrul discuţiei că important la momentul respectiv era eliberarea martorului Anghel Sandu, obiectiv propus dar neatins de aproximativ trei ani.

Pentru îndeplinirea acestui scop, persoana vătămată a propus vânzarea bazinelor la care se făcuse referire la începutul discuţiei iar cu banii astfel obţinuţi, inculpata Anghel Fănica să angajeze un avocat.

Inculpatul Anghel Florin s-a arătat sceptic în această privinţă, arătând că un avocat nu ar oferi suficiente garanţii privind eliberarea martorului Anghel Sandu.

De asemenea, în cadrul acestei discuţii, persoana vătămată a arătat că familia Anghel îi ceruse să găsească un avocat pentru martorul Anghel Sandu, împrejurare confirmată de altfel de către inculpata Anghel Fănica.

Totodată, persoana vătămată a afirmat că nu poate oferi garanţii privind eliberarea martorului Anghel Sandu iar inculpata Anghel Fănica a afirmat că doreşte plata a 280.000 euro care mai rămăsese de restituit dintr-o sumă de 600.000 euro, despre care tot ea a afirmat că fusese dată martorului Căpăţână Marian, pentru punerea în libertate a soţului ei.

Inculpata i-a reproşat martorului Căpăţână Marian Adrian că nu a dat banii respectivi persoanei vătămate aşa cum era o presupusă înţelegere între ei iar ulterior a afirmat că dacă în recursul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  s-ar fi dat o soluţie de casare cu trimitere spre rejudecare ori o pedeapsă de cel mult 5 ani închisoare, ea ar fi renunţat la orice pretenţie.

La rândul său, inculpatul Anghel Florin a afirmat că persoana vătămată Băsescu Mircea fusese păcălită de către martorul Căpăţână Marian Adrian care luase banii de la el dar nu îi folosise pentru a obţine eliberarea tatălui său ci pentru a-i investi în societatea comercială AVERSA.

  În acest context, inculpatul Anghel Florin a exercitat ameninţări cu moartea la adresa martorului Căpăţână Marian Adrian: „ … la puşcărie, de nu-ţi bag un cuţit direct în cap, le las leş acolo!” şi i-a reproşat acestuia investirea banilor primiţi de la el în activitatea firmei AVERSA : „păi tu iei bani de la tata şi-i bagi în AVERSA?”.

În contextul în care inculpatul Anghel Florin exercita ameninţări cu moartea la adresa martorului Căpăţână Marian Adrian, inculpata Anghel Fănica a pretins acestuia restituirea sumei de 280.000 euro: „daţi-ne domne banii noştri! … voi trebui să-mi daţi banii înapoi şi am terminat problema” şi a solicitat ca martorul să îi transfere proprietatea asupra bunurilor sale importante: „să moară copiii mei dacă nu mă mut eu la tine în casă la Drăgăneşti cu toţi copiii mei! De nu te duci tu să faci acte de vânzare cumpărare pe numele meu … Mărienică, să fim înţeleşi, mergi cu mine la notar şi îmi faci acte pe casa ta … pe tot ce este al tău”.

După ce inculpata Anghel Fănica a formulat aceste solicitări, ulterioare ameninţării cu moartea proferate de inculpatul Anghel Florin, acesta din urmă a exercitat o nouă ameninţare, întărind spusele mamei sale şi conferind forţă solicitărilor ei: „dacă nu, să moară familia mea (îl bate pe umăr pe Căpăţână Marian Adrian) de nu înjunghii pe toţi ”.

Totodată, inculpata Anghel Fănica s-a arătat şi ea nemulţumită de faptul că martorul investise banii primiţi pentru eliberarea soţului ei în firma Aversa, din discuţie rezultând nemulţumirea inculpatei legată de faptul că martorul nu dusese banii persoanei vătămate deşi promisese aceasta: „Mariane, unde e banii? Mariane, tu ai mâncat banii atunci! …unde-i banii mei care ţi i-am dat? Unde i-ai dus? Uite cumătrul zice că nu i-ai dat nici un ban lui! Da, uite-l! … pe noi ne interesează asta: unde e banii pe care ţi i-am dat? Unde i-ai dus? Uite, cumătrul zice că nu i-ai dat nici un ban lui … Eu ţi-am dat bani să-i dai la AVERSA? … Să-mi iei banii şi să-i pui la AVERSA …Păi dacă tu ştiai că îmi iei banii şi îi pui la AVERSA nu trebuia să îmi iei banii , băi.”

Inculpaţii Anghel Fănica şi Anghel Florin au susţinut în cadrul discuţiei respective că au dat suma de 600.000 euro martorului Căpăţână Marian Adrian deoarece acesta afirmase că îi va da mai departe persoanei vătămate pentru ca aceasta să uzeze de influenţa sa şi să obţină eliberarea din arest a martorului Anghel Sandu: „Mariane! Dacă tu nu veneai la … să ceri bani de la mine, eu n-aduceam nici un franc la Constanţa … păi tu ai spus: dă mă bani acolo să se … că vă face treabă … nu ştii cum ai zis: Dă banii să mă duc să-i dau eu lu Mircea, ca să se simtă mai obligat, ca să poată s-o … de câte nu mi-ai zis tu mie vorba asta: să-ţi aduc bani să-i duci la Constanţa?Ai zis să-ţi aduc bani să vii cu ei la Constanţa? ”

În cadrul conversaţiei, inculpatul Anghel Florin a mai arătat că a înţeles să dea suma în discuţie (respectiv cei 600.000 euro) martorului Căpăţână Marian Adrian deoarece persoana vătămată ceruse aceasta: „Dă-i lui Marian! Mi-ai zis să îi dau. Dă-i lu Maria, dă-i lu Marian acolo! Aşa mi-ai zis!”.

În răspuns, persoana vătămată a afirmat că martorul Căpăţână Marian Adrian era înrudit cu inculpaţii Anghel Florin şi Anghel Fănica, împrejurare negată însă de acesta din urmă.

Din cuprinsul discuţiei rezultă că persoana vătămată şi martorul Căpăţână Marian Adrian cunoşteau împrejurarea că în birou fusese montată tehnică de înregistrare în mediul ambiental.

Astfel,cei doi discută înainte de venirea inculpaţilor Anghel Fănica şi Anghel Florin iar martorul Căpăţână Marian Adrian îi cere interlocutorului său să iasă pe hol în timp ce persoana vătămată a notat ceva în agendă, după care a arătat înscrisul martorului.

****

Martorul Căpăţână Marian Adrian a declarat că l-a cunoscut pe Băsescu Mircea în urmă cu aproximativ 8 ani, în cadrul unor relaţii comerciale.

Ulterior, la finalul anului 2009, martorul Căpăţână Marian Adrian l-a prezentat pe Anghel Sandu persoanei vătămate Băsescu Mircea. Cu ocazia acestei întâlniri, martorul Anghel Sandu i-a cerut persoanei vătămate să îi boteze o nepoată, respectiv pe fiica fiicei sale, Anghel Izaura.

Conform declaraţiilor martorului, între persoana vătămată şi Anghel Sandu nu au existat anterior nici un fel de relaţii, care să genereze vreo datorie bănească între ei.

În continuare, martorul Căpăţână Marian Adrian a declarat că în luna ianuarie sau februarie 2011 a fost arestat numitul Anghel Sandu iar în aprilie sau mai 2011, el a luat cu împrumut de la inculpatul Anghel Florin, suma de 600.000 euro.

Martorul a precizat că a primit banii respectivi în două tranşe iar scopul împrumutului a fost acela de a achiziţiona mijloacele de producţie ale SC Aversa SA, vândute la licitaţie de către AVAS în cadrul procesului de reorganizare judiciară a societăţii.

Martorul a adăugat că nu a primit banii pentru a obţine eliberarea din arest a martorului Anghel Sandu, că nu a afirmat la nici un moment că ar avea, personal sau prin intermediari, influenţă asupra vreunui magistrat care ar fi putut să îl pună în libertate pe acesta.

Martorul Căpăţână Marian Adrian a declarat că din suma primită a restituit inculpatului Anghel Florin suma de 320.000 euro, în perioada mai – iunie 2012, precizând că plata s-a făcut în biroul persoanei vătămate, din Portul Constanţa Sud – Agigea.

Plata a fost făcută în acel loc deoarece martorul urma să monteze utilajele pe care intenţiona să le cumpere de la SC Aversa SA în Portul Constanţa pe un teren care aparţinea firmei persoanei vătămate şi să organizeze acolo activitatea de producţie.

În aceste condiţii, deoarece martorul nu deţinea un birou propriu în Portul Constanţa, petrecea mult timp în sediul societăţii persoanei vătămate.

Martorul a apreciat că din acest motiv este posibil ca membrii familiei Anghel să fi apreciat că banii restituiţi lor ar fi provenit de la persoana vătămată.

Potrivit propriilor declaraţii, martorul a câştigat licitaţia pentru cumpărarea utilajelor AVERSA însă ulterior aceasta a fost anulată printr-o decizie a AVAS.

Ulterior, inculpaţii Anghel Fănica şi Anghel Florin au început să facă presiuni asupra martorului Căpăţână Marian Adrian şi asupra persoanei vătămate pentru a-i determina să restituie restanţa de 280.000 euro.

 Martorul a mai arătat că inculpaţii au afirmat în mod neadevărat, inclusiv împrejurarea că banii fuseseră plătiţi pentru eliberarea din penitenciar a martorului Anghel Sandu, prin folosirea influenţei persoanei vătămate Băsescu Mircea.

De asemenea, martorul a declarat că, la data de 26.03.2014, a participat la o întâlnire cu inculpaţii, împreună cu persoana vătămată, în biroul acesteia din Portul Constanţa.

Cu această ocazie, inculpaţii au devenit violenţi în limbaj şi atitudine, exercitând ameninţări asupra sa şi asupra persoanei vătămate, martorul declarând că în timp ce inculpatul Anghel Florin îl ameninţa cu moartea, inculpata Anghel Fănica i-a cerut să treacă toate bunurile sale pe numele ei.

Ulterior, cei doi inculpaţi au fost arestaţi însă acţiunile de constrângere a martorului au fost continuate de către inculpaţii Anghel Izaura şi Constantin Marius.

Astfel, martorul a declarat că a fost căutat de către aceştia din urmă care  i-au cerut şi ei restituirea sumei de 280.000 euro.

Cu privire la aceste aspecte, persoana vătămată a declarat că în cadrul acestei întâlniri, inculpaţii Anghel Florin şi Anghel Fănica au exercitat ameninţări asupra martorului Căpăţână Marian Adrian, cerându-i acestuia să restituie banii primiţi de la ei.

De asemenea, persoana vătămată a arătat că din discuţia respectivă a reieşit cu claritate că banii fuseseră daţi martorului dar şi că acesta îi folosise pentru afacerea AVERSA.

****

Atât martorul Căpăţână Marian Adrian cât şi persoana vătămată au declarat că după încarcerarea inculpaţilor Anghel Fănica şi Anghel Florin, în urma condamnării lor definitive la pedepse privative de libertate, presiunile nu au încetat ci au fost continuate de către inculpaţii Anghel Izaura şi Constantin Marius.

La data de 25.05.2014, la locuinţa persoanei vătămate au venit inculpaţii Anghel Izaura şi Constantin Marius care au solicitat din nou plata sumei de 280.000 euro, ameninţând că în cazul unui refuz vor face dezvăluiri în presă despre presupusa implicare a persoanei vătămate într-o infracţiune de corupţie, afirmând că deţin înregistrări în acest sens.

Această discuţie s-a repetat la data de 26.05.2014, de această dată la biroul persoanei vătămate care a depus la dosar mai multe înregistrări ale convorbirilor telefonice purtate cu inculpaţii, efectuate de ea cu propriul telefon mobil.

Din cuprinsul acestora rezultă că încă din data de 22.05.2014 inculpata Anghel Izaura l-a contactat pe Băsescu Mircea spunându-i că îl va vizita în cursul următoarelor zile.

De asemenea, din cuprinsul înregistrărilor rezultă că la data de 25.05.2014, în jurul orei 17:40, inculpaţii se aflau la poarta locuinţei persoanei vătămate, solicitând să vorbească .

În dimineaţa zilei de 26.05.2014, inculpaţii s-au deplasat din nou la locuinţa persoanei vătămate iar de aici la locul de muncă al acesteia, din Portul Constanţa Sud Agigea, unde au avut o nouă întrevedere .

Cu această ocazie, inculpaţii au fixat şi un termen pentru plata sumei de 280.000 euro, respectiv data de 30.05.2014, când aveau să se deplaseze din nou în mun.Constanţa.

La data de 27.05.2014, persoana vătămată a fost din nou apelată de către inculpata Anghel Izaura care i-a cerut ca până vineri (30.05.2014), să îi rezolve.

Cu toate acestea, în mod intempestiv şi inopinat, la data de 29.05.2014, la domiciliul persoanei vătămate din mun.Constanţa s-au prezentat inculpaţii Anghel Izaura, Constantin Marius şi Anghel Grinică Ion.

Aceştia au fost conduşi de către persoana vătămată la sediul SC Fattoria Terrantica SRL din Portul Constanţa Sud Agigea unde, în biroul ei, se afla suma de 10.000 euro compusă din bancnote ale căror serii fuseseră consemnate în prealabil într-un proces verbal. De asemenea, bancnotele au fost inscripţionate cu cuvântul Şantaj şi au fost tratate cu praf criminalistic.

În interiorul biroului cele patru persoane au purtat o convorbire în cursul căreia toţi cei trei inculpaţi au pretins, pe rând, de la inculpat suma de 280.000 euro.

De asemenea, persoana vătămată a dat iniţial inculpatului Constantin Marius suma de 10.000 euro însă inculpata Anghel Izaura a refuzat şi a pus banii respectivi pe birou, afirmând că sunt prea puţin. De altfel, şi ceilalţi doi inculpaţi au considerat că suma de 10.000 euro este prea mică şi au solicitat sume net superioare, propunând chiar persoanei vătămate un sistem de rate.

De precizat este împrejurarea că fiecare dintre cei inculpaţi a solicitat persoanei vătămate plata unor sume de bani iar când aceasta a refuzat motivând că nu dispune de asemenea resurse, fiecare dintre inculpaţi  a propus o serie de soluţii pentru ieşirea din acest impas: împrumutul, inclusiv de la fratele persoanei vătămate, vânzarea caselor martorului Căpăţână Marian Adrian ori vânzarea casei persoane vătămate.

În continuare, toţi cei trei inculpaţi au exercitat ameninţări asupra persoanei vătămate, arătând că în cazul în care persoana vătămată nu s-ar fi conformat solicitărilor lor, aveau să disemineze în presă înregistrări despre care au afirmat că fuseseră făcute de către inculpatul Anghel Florin, că erau relevante cu privire la săvârşirea de către persoana vătămată a unei infracţiuni de trafic de influenţă, în care ar fi fost implicat şi martorul Căpăţână Marian Adrian.

De asemenea, toţi cei trei inculpaţii au ameninţat că vor prezenta înregistrările respective organelor de urmărire penală, ceea ce, în opinia lor, ar fi avut ca efect arestarea imediată a persoanei vătămate.

Inculpatul Constantin Marius a afirmat că inculpatul Anghel Florin ar fi realizat filmările, cu ajutorul unei camere ascunse dar şi cu ajutorul telefonului mobil, înregistrarea având ca obiect atât suma de bani cât şi o presupusă promisiune de-a victimei de a interveni cu scopul eliberării martorului Anghel Sandu .

La finalul discuţiei, inculpata Anghel Izaura a luat suma de 10.000 euro de la persoana vătămată.

La scurt timp de la aceasta inculpaţii Anghel Izaura, Constantin Marius şi Anghel Grinică Ion au fost prinşi în flagrant, asupra celei dintâi fiind găsită suma de 10.000 euro.

În urma verificării seriilor s-a constatat că acestea corespundeau cu cele consemnate în cuprinsul procesului verbal întocmit anterior.

De asemenea, în urma examinării palmelor inculpatei Anghel Izaura cu lampa UV s-a constatat că pe acestea se găseau urme de praf  galben fluorescent, folosit la marcarea bancnotelor .

Cu ocazia audierii lor, inculpaţii Anghel Izaura, Anghel Grinică Ion şi Constantin Marius nu au dat declaraţii în legătură cu faptele imputate în sarcina lor.

****

La data de 30.05.2014, prin ordonanţa  DNA – ST Constanţa a fost luată măsura arestării preventive a inculpatului Constantin Marius, pe o durată de 24 de ore, de la data de 29.05.2014,până la data de 30.05.2014.

Prin încheierea din data de 30.05.2014 a Tribunalului Constanţa s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Constantin Marius, pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 30.05.2014 şi până la data de 28.06.2014 La data de 31.05.2014, persoana vătămată Băsescu Mircea a fost apelată, de către inculpatul Anghel Florin, aflat încarcerat în Penitenciarul Colibaşi.

În cadrul acestei discuţii, care a fost înregistrată cu propriul telefon de către persoana vătămată Băsescu Mircea şi depusă apoi la dosar, inculpatul Anghel Florin i-a reproşat interlocutorului său că a denunţat infracţiunea a cărei victimă era, împrejurare care a avut ca efect prinderea în flagrant a coinculpaţilor.

În continuare, inculpatul Anghel Florin a afirmat că dacă inculpatul Constantin Marius nu va fi eliberat cu ocazia soluţionării „recursului” împotriva încheierii Tribunalului Constanţa, toate filmările arătate anterior, deţinute de el, vor ajunge la toate televiziunile.

De asemenea, inculpatul Anghel Florin i-a cerut persoanei vătămate să îşi retragă plângerea şi să dea declaraţii neadevărate din care să rezulte că „nu a fost nimica”, pentru că, în caz contrar, îi va fi şi mai rău şiva ieşi mai rău scandal.

De asemenea, inculpatul Anghel Florin a reiterat solicitarea privind plata unei sume de bani susţinând în continuare existenţa unei înregistrări compromiţătoare pentru persoana vătămată.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”