Standardele în construcții sunt bune în România. Depinde dacă le și respectăm

Standardele în construcții sunt bune în România. Depinde dacă le și respectăm

Seria de cutremure devastatoare din Turcia a avut efecte atât de catastofale și din cauza faptului că dezvoltatorii imobiliari locali nu au respectat standardele în construcții. Un expert român în domeniu susține că, în principiu, în România se respectă aceste standarde.

image

Matei Sumbasacu, inginer specializat în cutremure şi fondator al Asociaţiei pentru Reducerea Riscului Seismic „Re: Rise”, a explicat pentru „Adevărul” că România are în prezent standarde în domeniu bine puse la punct.

„Ele au fost concepute după cutremurul din ’77 și au trecut prin revizuiri de mai multe ori. Problema se pune dacă aceste standarde se respectă, și în general putem spune că da. Sunt mai multe filtre prin care trece o construcție ca să fie avizată și, repet, sistemul este unul bun. În primul rând se pleacă de la proiectare. Cel care realizează proiectul este obligat să intre în posesia unui aviz dat de un expert independent care este inginer și este autorizat de Ministerul Dezvoltării. Apoi, în timpul execuției clădirii, mai avem controlul propriu de calitate care este realizat de un inginer constructor care răspunde de calitatea lucrărilor prin procese-verbale încheiate pe fiecare fază a construcției. Toate aceste procese-verbale sunt semnate și de șeful de șantier, care răspunde și el de calitatea lucrărilor.

În plus, lucrările sunt supervizate de un responsabil tehnic, care este autorizat de Ministerul Dezvoltării și dispune de o ștampilă cu serie proprie. Totodată, cel mai important, avem și dirigintele de șantier, care este autorizat tot de Ministerul Dezvoltării și este plătit de beneficiar. Aici, din când în când, mai sunt ceva probleme, pentru că sunt cazuri când acești diriginți de șantier, practic, nu stau pe șantier să supravegheze pentru simplul motiv că au preluat mai multe lucrări. Vin din când în când, poate chiar și la o săptămână, să semneze hârtiile pentru lucrările executate după o verificare rapidă”, spune Matei Sumbasacu .

ISC face controale

Expertul mai spune că, în fine, mai avem și filtrul instituțiilor statului care este destul de important. „Mai exact, vorbim de specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC - n.red.) care vin pe mai toate șantierele importante în fazele determinante ale acestora. Foarte important, ISC alege momentul controlului, dar acesta nu este inopinat, este anunțat în prealabil. La o lucrare importantă, ISC poate executa mai multe astfel de controale. Deci avem mai multe filtre după care se certifică respectarea standardului în construcții care, în principiu, funcționează corect. Sigur, e un sistem bun, dar care, ca orice sistem, mai poate fi fentat pe alocuri”, a conchis Matei Sumbasacu.

Fondatorul „Re: Rise” a explicat că standardele de rezistență la proiectarea clădirilor din București nu se referă la magnitudinea cutremurelor, ci la accelerațiile dezvoltate de acestea și că „din acest motiv sunt de preferat clădirile cu mai puține etaje, care sunt mai ferite de efectul de rezonanță. Cele mici trebuie să reziste la accelerații 0,3g pe lângă cele cu multe etaje care pot ajunge și la 0,75g la vârf. Sigur, se pot face, dar vorbim de alte structuri, mai complicate”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”