SS si IJ, tandem pentru infractori. Revoltătorul caz al cercetării procurorilor de la Brașov care-au îndrăznit să „miște-n front”

SS si IJ, tandem pentru infractori. Revoltătorul caz al cercetării procurorilor de la Brașov care-au îndrăznit să „miște-n front”

Daca maine, Gheorghe Dinca face o plangere la SS (sectia speciala pentru magistrati) si/sau la Inspectia judiciara impotriva procurorilor care-l ancheteaza, indiferent pentru ce - represiune nedreapta, trafic de influenta, luare de mita, orice -, acesti procurori au de ales intre doua variante. Ori fac o cerere de abtinere si procurorul sef DIICOT reatribuie cazul altui procuror, ori risca sa fie anchetati de Inspectia judiciara si trimisi in judecata disciplinara in fata sectiei, scrie jurnalista Ioana Ene Doigioiu pe  Ziare.com .

Evident ca Dinca va putea face plangere si impotriva urmatorului procuror, si a urmatorului, si a urmatorului si fiecare dintre ei va trebui sa se abtina, daca nu vrea sa riste represaliile Inspectiei Judiciare. In felul acesta, nu ca Dinca ar scapa de cine stie ce anchetator feroce, nu e cazul dlui Patuleanu & Banila, dar ar putea sa castige timp, pentru ca o asemenea schimbare presupune un timp de tranzitie pentru dosar.

Nu este o gluma si nici un scenariu suprarealist. Este noua metoda inventata de Inspectia judiciara pentru ca infractorul sa scape de orice anchetator si sa poata prelungi urmarirea penala, in unele cazuri chiar peste implinirea termenului de prescriptie.

Ultimul caz de acest fel este la incomodul Parchet al Tribunalului Brasov, care trebuia cumva articulat in frunte cu seful sau, Claudiu Sandu, pentru pozitiile publice verticale si intransigente in apararea legilor si a statului de drept.

Speta, spun surse judiciare, e banala si priveste una dintre cele mai enervante practici din sistemul sanitar - obligarea pacientului sa vina cu medicamente si materiale sanitare de acasa. Impotriva procurorului de caz, Bogdan Codreanu, inculpatul a facut plangere la SS si la Inspctia judiciara. SS a cerut detalii de la Tribunalul Brasov in privinta dosarului, fara a preciza insa cine anume e vizat.

Desi nu avea nicio calitate in dosarul de la SS, nu era nici macar suspect, desi SS a refuzat sa ii dea detalii despre sesizare, Bogdan Codreanu este acuzat ca nu a inteles sa renunte la dosarul care era practic finalizat si, culmea culmilor!, l-a si trimis in instanta, adica la judecator. Iar seful sau, Claudiu Sandu, este acuzat ca a avizat rechizitoriul.

Deci Inspectia judiciara sustine ca fara a fi suspect, fara a fi acuzat oficial, procurorul Codreanu, dupa ce a auzit ca ar exista o sesizare impotriva sa la SS si una la IJ, sa ridice mainile de pe un dosar finalizat, sa nu-l trimita in judecata si eventual sa-l lase sa se prescrie.

Nu este singurul caz. S-a mai intamplat recent la Oradea cu procurorul Ardeleanu. Dar si in alte cazuri. Cand nu ancheteaza delicte de opinii ale magistratilor, iata ca Inspectia judiciara a inceput sa inventeze norme de procedura penala, adica obligatii de abtinere care nu exista in legea penala. Dar nu aplicabile pentru toata lumea.

Pentru ca in acest timp, IJ nu are nicio curiozitate pentru plangerile impotiva procurorilor SS. De exemplu, IJ nu a avut nicio curiozitate sa afle cum e posibil ca un procuror sa retina pasaportul unui cetatean roman care nu este nici macar suspect, fara sa comunice temeiul, motivele si durata masurii si, implicit, fara sa dea posibilitatea cetateanului respectiv, mai precis parintilor sai, fiind vorba despre un minor, sa conteste aceasta forma de control judiciar informal in fata unei instante de judecata.

Impotriva procurorului Iorga Moraru au fost facute in acest caz plangeri penale, ele sunt publice, si totusi dna Iorga Moraru nu s-a abtinut, ceea ce din punctul de vedere al Inspectiei judiciare nu este nicio problema. Regula functioneaza doar cand vrea si pentru cine vrea IJ, adica tandemul Netejoru - Mates. In paranteza fie zis, dna Mates este inspectoarea care s-a napustit si pe procurorul militar care a inceput ancheta in dosarul "10 august".

Sigur ca toate aceste cazuri vor ajunge la judecata sectiei pentru procurori a CSM, care pare sa-si fi pierdut insa din rezistenta de cand locul de drept al procurorului general este ocupat de Bogdan Licu (de partea IJ, in cazul de la Brasov), iar dl procuror Codrut Olaru a devenit oficial aliatul neconditionat al Liei Savonea. Sa i se fi promis sefia CSM pentru anul viitor? Buna sa prietena Oana Haineala a fost primul procuror presedinte CSM, de ce nu ar fi dl Olaru cel de-al doilea?

Cand Sectia pentru procurori a suspendat din magistratura un procuror care nu a intrat peste un flagrant care s-a dovedit deja ca nu exista, deci cand un procuror este suspendat din profesie pentru ca a respectat legea, doar pentru ca trebuie satisfacuta isteria televiziunilor si trebuie damnat corpul procurorilor, semnalul a fost mai degraba de capitulare.

Ce joaca dl Olaru si dl Licu, de fapt, se va vedea astazi si mai bine la votul privind validarea concursului pentru sefia SS, adica pentru inscaunarea cu acte in regula a Adinei Florea. Concursul in sine este sub o mare suspicine de nelegalitate, incepand cu faptul ca au fost incalcate termenele privind organizarea concursului pana la neregulile reclamate de procurorul Bogdan Pirlog, candidat la sefia SS. Reclamatia dlui Pirlog ar trebui discutata tot astazi.

Dl procuror Olaru, fost sef DIICOT (avand o relatie speciala din perioada aceea cu DIICOT- Craiova, cel care a ratat cazul "Luiza") este un sustinator neconditionat al SS, fiind cel care, potrivit surselor judiciare, ar fi ajutat-o pe Lia Savonea sa blocheze pana si singura parghie pe care ar fi avut-o unicul procuror din comisia de concurs pentru sefia SS, adica resingerea candidatului care nu ia minimum nota 5 de la toti membrii comisiei. Cand esti un singur procuror la 3 judecatori in comisie, macar prin aceasta nota minima puteai sa ai un cuvant de spus.

Prinsi intre abuzurile celor doua plutoane de executie - Inspectia Judiciara si SS -, care dupa cum s-a vazut in cazul Brasov isi dau pase reciproce, magistratii romani sunt in cea mai rea situatie, cel putin de la epoca Stanoiu incoace. Iar pentru infractori, balul continua.

As mai avea o singura intrebare: avand in vedere miza momentului, oare presedintele Klaus Iohannis nu ar trebui sa descalece astazi la CSM pentru a exercita o prerogativa constitutionala?


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…