Rușii simt cum le fuge pământul de sub picioare: „Ne duceți în mocirlă!“. Culisele unui caz exploziv

Rușii simt cum le fuge pământul de sub picioare: „Ne duceți în mocirlă!“. Culisele unui caz exploziv

24 februarie 2022 va rămâne în istoria neagră a Rusiei! Pentru că, de atunci, a început invazia Ucrainei, iar această mutare nesăbuită a președintelui Vladimir Putin a transformat un stat agresor în „oaia neagră“ a comunității internaționale.

Selecționerul Karpin e disperat să revadă Rusia în competițiile internaționale. FOTO: Profimedia

Selecționerul Karpin e disperat să revadă Rusia în competițiile internaționale. FOTO: Profimedia

Numai când vedem consecințele acestei mișcări, din punct de vedere sportiv, ne putem imagina ce îi așteaptă pe ruși, în anii următori, din punct de vedere politic și economic. Iar la zece luni după începerea războiului, și rușii încep să se prindă că e groasă! Dovadă și ce se întâmplă în cadrul Federației lor de Fotbal (RFS).

Nevoiți să joace niște amicale de duzină

La scurt timp după invazia Ucrainei, toate echipele rusești, fie că vorbim despre loturile lor naționale sau formațiile de club, au fost excluse din competițiile UEFA. Drept urmare, Rusia, care ar fi trebuit să găzduiască barajul de calificare pentru Mondialul din 2022, în compania Poloniei, a ratat această șansă. Practic, dintr-un foc, s-a dus CM 2022, după ce, acum 4 ani, Mondialul s-a jucat chiar în Rusia!

Văzând această situație, rușii au organizat trei partide amicale pentru naționala lor, fix înaintea turneului din Qatar. Numele adversarilor spun însă totul: a fost un 2-1 cu Kârgâzstan, plus două remize albe cu Tadjikistan și Uzbekistan! Toate meciurile s-au jucat în deplasare, în condițiile în care nici măcar aceste echipe de duzină nu și-au dorit să călătorească în Rusia.

UEFA, obligată să dea un răspuns în 6 luni

Din ce în ce mai disperați, rușii au început să ia în calcul ieșirea de la UEFA și aderarea la Confederația Asiatică de Fotbal (AFC). Mai întâi, s-a vorbit destul de timid despre această soluție, pentru ca, astăzi, în cadrul Comitetului Executiv, acest subiect să fie, în mod oficial, pe agendă.

Aleksandr Dyukov, președintele forului din Moscova, are de luat o decizie majoră.

Aleksandr Dyukov, președintele forului din Moscova, are de luat o decizie majoră.

Întrebat despre o eventuală aderare la AFC, președintele federației, Aleksandr Dyukov, a spus: „E o oportunitate pentru Rusia de a reveni pe scena internațională. Dacă mergem în Asia, vom avea șansa de a juca, din nou, meciuri oficiale. Atât la nivel de echipe naționale, cât și la nivel de club. E o decizie care poate avea o influență asupra fotbalului nostru, în următorul deceniu“.

Graba rușilor de a dezbate subiectul la nivel intern, astăzi, e explicabilă și prin faptul că, din momentul în care vor lua o decizie în privința ieșirii de la UEFA, ei trebuie să aștepte un răspuns din partea forului de la Nyon, timp de 6 luni. Dacă cererea lor va fi aprobată, abia atunci pot demara discuțiile cu AFC. Și aceste negocieri necesită timp. Ceea ce înseamnă că, foarte probabil, Rusia va reveni în competițiile internaționale, abia din 2024. Iar asta în cel mai bun caz!

Ce ar însemna părăsirea UEFA?

Dacă Rusia va ieși de sub tutela UEFA, e clar că această țară va înregistra un mare pas înapoi, din punct de vedere fotbalistic. Pentru că întrecerile AFC, precum Cupa Asiei sau Liga Campionilor Asiei, sunt la ani-lumină distanță de anvergura unor evenimente precum Campionatul European sau UEFA Champions League.

Chiar și așa, președintele forului de la Moscova, Aleksandr Dyukov, a încercat să privească jumătatea plină a paharului: „Cei mai mulți oameni implicați în fotbalul rus au fost de acord cu trecerea noastră la Confederația Asiatică. Pentru că, la modul cel mai simplu, e mai bine să joci undeva decât să nu joci deloc. Putem părăsi acum UEFA, cu speranța că vom reveni în fotbalul european, în 2027“.

La fel a vorbit și selecționerul Rusiei, Valeri Karpin (53 de ani): „Nu văd nicio altă soluție, în afara trecerii în Asia, la cum arată acum situația noastră. N-am nicio idee cât trebuie să mai așteptăm să fim reprimiți la competițiile europene. Așadar, cea mai bună alternativă e să trecem la AFC“.

Vyacheslav Koloskov crede că ieșirea din UEFA ar fi o sinucidere fotbalistică.

Vyacheslav Koloskov crede că ieșirea din UEFA ar fi o sinucidere fotbalistică.

Doar că această idee are și contestatari în Rusia. Printre ei, Vyacheslav Koloskov (81 de ani), președintele onorific al federației: „E o mutare care va naște o mulțime de probleme. Am văzut un caz similar, când Kazahstan a decis să părăsească Asia și să facă parte din UEFA. Apoi, trebuie să înțelegem: odată ce vom părăsi UEFA, nu va mai exista o revenire pe viitor. Altfel spus, vom face un pas spre distrugerea fotbalului în Rusia, părăsind Europa“.

Koloskov și-a continuat discurs pe același ton vehement: „Dacă vreți să ne duceți în mocirlă, declanșați procedura ieșirii din UEFA! Cum puteți compara UEFA cu AFC?! Confederația Asiatică e una cu echipe necompetitive la nivel internațional și cu întreceri de slabă calitate. Nici măcar nu merită să vorbim despre acest subiect“.

Ce spun cele două foruri?

Rămâne de văzut ce decizie se va lua în Rusia, dar și poziția oficială a celor două Confederații implicate în această poveste.

Analiștii susțin că UEFA ar dori să împiedice ieșirea Rusiei din fotbalul european, în primul rând, din motive financiare. Până la declanșarea războiului, UEFA avea un contract „gras“ cu Gazprom, în valoare de 40 de milioane de euro pe an. La care a fost nevoită să renunțe, după presiunea comunității internaționale. Și, totuși, șeful UEFA, slovenul Aleksander Čeferin (55 de ani), speră să reactiveze astfel de contracte pe viitor, pe măsură ce situația politică se va îmbunătăți. De asemenea, s-a specluat că UEFA își dorește reprimirea echipelor din Rusia în competițiile internaționale, cu prima ocazie.

Aleksander Čeferin, președintele UEFA, ar vrea să păstreze banii rușilor în Europa.

Aleksander Čeferin, președintele UEFA, ar vrea să păstreze banii rușilor în Europa.

De partea cealaltă, AFC ar fi de acord să primească Rusia. Cel puțin, dacă ne luăm după declarațiile oferite de Aleksandr Dyukov: „Nu ne-au oferit garanții, în scris, în acest sens, dar ne-au dat de înțeles că sunt dispuși să ne primească și că așteaptă cererea noastră oficială“.

14

noiembrie 2021 e data ultimului meci oficial jucat de naționala Rusiei: 0-1, în deplasare, cu Croația, în preliminariile Mondialului din 2022.

11

calificări are Rusia la Mondiale, cu un loc 4 obținut la ediția din 1966. La Euro, rușii au fost prezenți de 12 ori și au câștigat competiția în 1960, în Franța.

Precedentul Israel

Plecarea unei federații de la o confederație din motive politice s-a mai întâmplat, în trecut. De pildă, forul din Israel a fost exclus din AFC în 1974, după ce mai multe țări arabe și islamice, în frunte cu Kuweit, au cerut acest lucru. Aruncată de AFC, Israel a făcut parte din Oceania (1985-1989), pentru ca, începând din 1991, să fie cooptată în UEFA.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...