Risc major de accident cerebral din cauza unei probleme frecvente întâlnite la adulți
Oamenii de știință din SUA au descoperit că persoanele care au una sau mai multe simptome de insomnie declarate au un risc cu 16% mai mare de a face accident vascular cerebral, în comparație cu cele care nu au simptome, notează The Guardian.
Cercetătorii au afirmat că legătura a fost mai puternică la participanții sub 50 de ani, unde cei cu cinci până la opt simptome aveau un risc de aproape patru ori mai mare de a suferi un accident vascular cerebral.
Echipa a declarat că rezultatele sale, publicate în revista Neurology, au sugerat că îmbunătățirea calității somnului prin terapii ar putea contribui la reducerea acestui risc.
Cercetarea a implicat peste 31.000 de participanți, cu o vârstă medie de 61 de ani, care nu aveau antecedente de accident vascular cerebral la începutul studiului și au fost urmăriți în medie timp de nouă ani.
Participanții au fost întrebați cât le este de dificil să adoarmă, dacă se trezesc în timpul nopții în mod regulat, dacă au probleme cu trezitul prea devreme și imposibilitatea de a se culca la loc și cât de des se simt odihniți dimineața.
Scorurile au variat de la zero la opt, un număr mai mare însemnând simptome mai severe.
Cercetătorii au declarat că au ajustat factorii care ar putea afecta riscul de accident vascular cerebral, cum ar fi consumul de alcool, fumatul și nivelul de activitate fizică.
Pe parcursul a aproape un deceniu, au existat 2.101 cazuri de accident vascular cerebral: 1.300 cu unul până la patru simptome, 436 cu cinci până la opt simptome și 365 fără simptome.
Persoanele cu cinci până la opt simptome de insomnie au avut un risc crescut cu 51% de accident vascular cerebral, au precizat cercetătorii.
Participanții sub 50 de ani care au avut între cinci și opt simptome au avut un risc de aproape patru ori mai mare de accident vascular cerebral în comparație cu persoanele fără simptome, au adăugat ei.
Între timp, s-a constatat că persoanele cu vârsta de 50 de ani sau mai mult cu același număr de simptome aveau un risc de accident vascular cerebral cu 38% mai mare în comparație cu cele fără simptome.
Această asociere a fost și mai mare în cazul persoanelor cu diabet, hipertensiune arterială, boli de inimă și depresie, a precizat echipa.
Sursa: adevarul.ro