Preşedintele sirian Bashar al-Assad nu a mai apărut public de la cutremur

Preşedintele sirian Bashar al-Assad nu a mai apărut public de la cutremur

Risc Seismic

Preşedintele sirian Bashar al-Assad nu a avut nicio intervenţie publică de la primul cutremur care a lovit ţara în urmă cu patru zile şi care s-a soldat deja cu peste 3.000 de morţi în Siria şi cu distrugeri de mari proporţii.

Cutremurele din Siria a dus la mii de decese Foto: Profimedia

Cutremurele din Siria a dus la mii de decese Foto: Profimedia

Cu toate că tăcerea instituţională este un instrument folosit în mod obişnuit de autorităţile siriene, Al-Assad are obiceiul să susţină discursuri în momente-cheie care impun o astfel de intervenţie şi din când în când chiar acceptă interviuri cu presa sau ia cuvântul la câte o sesiune parlamentară transmisă în direct, notează agenţia de presă spaniolă, potrivit Agerpres.

În schimb, potrivit agenţiei de presă oficiale SANA, zilele acestea au apărut în faţa presei membri ai cabinetului de miniştri şi premierul ţării, Husein Arnous, care miercuri a vizitat zonele afectate de cutremure în provinciile Latakia şi Alep, din nord-vestul ţării şi aflate sub controlul Damascului.

Arnous a urmărit operaţiunile de salvare în curs de desfăşurare în aceste zone şi s-a întâlnit cu funcţionari locali, cu unii cetăţeni, un fel de „tur'' pe care însuşi preşedintele sirian l-a realizat în câteva rânduri, cel mai recent fiind cu ocazia inaugurării infrastructurii reconstruite care fusese distrusă în războiul civil.

Care sunt cele mai afectate zone din Siria

Între provinciile cel mai grav afectate de seisme se numără Latakia, un bastion al dinastiei Al-Assad cu o importantă populaţie alawită, minoritate etnică şi religioasă căreia îi aparţine şi preşedintele sirian, dar şi cu o populaţie creştină, o altă comunitate-cheie pentru eforturile politice ale liderului de la Damasc, notează EFE.

O altă regiune grav afectată de cutremurele devastatoare de luni din Turcia şi Siria este şi zona de coastă de lângă Tartus, unde se concentrează mulţi dintre cei mai fideli susţinători ai lui Al-Assad, sau oraşul Alep, al doilea cel mai important oraş din ţară, aflat din 2016 sub controlul regimului lui Bashar al-Assad.

Cutremurele au lovit Siria pe fondul unei nemulţumiri în creştere a populaţiei din cauza gravei crize economice şi umanitare pe care o traversează ţara, care se confruntă cu o lipsă acută de combustibil, iar recent au avut loc câteva proteste simbolice la adresa Damascului în localităţi din sudul ţării.

În zonele aflate sub controlul Damascului, circa 300.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, potrivit datelor oficiale.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”