Ponta și Dușa, citaţi ca martori în Dosarul Referendumului
Victor Ponta va fi citat ca martor în dosarul Referendumului din 2012 pentru demiterea președintelui de atunci, Traian Băsescu. Înalta Curte a admis o solicitare a lui Liviu Dragnea în acest sens, transmite Digi 24. Premierul și-a exprimat de mai multe ori disponibilitatea de a fi audiat ca martor al apărării în acest dosar.
Ca martor al apărării va fi audiat și vicepreședintele PSD, Mircea Dușa, dar și 18 coordonatori județeni ai campaniei social-democraților pentru referendumul din 2012. Următorul termen în acest dosar a fost stabilit pe 23 februarie.Până la acest moment, instanţa nu a hotărât când îl va cita pe Victor Ponta.Nu este prima oară când apărătorul lui Liviu Dragnea a cerut audierea lui Victor Ponta în acest dosar, reamintește Mediafax.
După cum spunea la instanţa supremă în decembrie 2013, Marian Nazat a cerut şi procurorilor DNA audierea lui Victor Ponta, dar solicitarea a fost respinsă. Totodată, potrivit lui Nazat, şi Victor Ponta a cerut să fie audiat de procurori, şi această solicitare fiind respinsă. În acest context, avocatul cerea, în decembrie 2013, retrimiterea dosarului Referendumului la DNA.
Pe 5 februarie, Marian Nazat le-a spus magistraţilor ÎCCJ că declaraţiile pe care le-ar da Ponta şi cei 18 coordonatori judeţeni ar fi lămuritoare pentru cauză şi ar arăta dacă Liviu Dragnea a exercitat presiuni sau a făcut solicitări de fraudare a votului la referendum.
Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul "Fraudă la referendum", în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.
Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data referendumului, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.