Pentru ce renovări ale apartamentului ai nevoie de autorizație și ce amendă riști
Renovarea locuinței este o treabă dificilă și costisitoare, dar foarte mulți dintre proprietarii unui apartament, în special când e nou, fac astfel de planuri și investiții. Însă mult mai puțini sunt cei care știu că au nevoie de autorizație pentru asta și ce amenzi riscă.
Renovarea apartamentului FOTO Shutterstock
De cele mai multe ori, atunci când cumpără o locuință, noii proprietari se gândesc la renovarea locuinței și la ce modificări sau îmbunătățiri să aducă apartamentului. Dar prea puțini se gândesc la ce acte au nevoie pentru a putea face renovarea locuinței. Ce nu știu ei însă este faptul că aceste lucrări de renovare fără avize îi face pasibili de amenzi usturătoare.
De asemenea, molozul rezultat în urma unor demolări poate aduce amenzi de mii de lei, dacă îl aruncă sau depozitează în locuri nepermise.
Potrivit legii nr. 188/2019, persoanelor fizice vor fi sancționate cu amenzi între 3.000 și 6.000 de lei dacă aruncă gunoaiele rămase în urma renovării în locuri nepermise, potrivit Evz. De asemenea, persoanele sancționate pentru depozitarea molozului în locuri nepermise sunt obligate să curețe terenul pe care l-au depozitat și apoi să le elimine legal. La fel vor fi obligate să facă și firmele prinse că abandonează deșeuri.
Lucrări de renovare care necesită autorizație
Potrivit legii, ai nevoie de autorizație pentru lucrări de renovare sau construcție, care se poate obține în 30 de zile de la serviciul de urbanism al primăriei localității pe raza căreia se afla viitoarea construcție. Autorizația este necesară pentru următoarele:
- construcții de orice tip
- modificări la instalații
- lucrări de demolare-desființare
- lucrări de modernizare;
- lucrări de modificare;
- lucrări de transformare;
- lucrări de consolidare;
- orice schimbare de destinație care implică realizarea de lucrări de construcție;
- lucrări de reconstruire integrală sau parțiala a construcției;
- lucrări de reabilitare.
Lucrările de renovare care nu necesită autorizație
Potrivit sursei citate există și excepții de la obținerea unei autorizații de la primărie:
- reparații și înlocuiri de tâmplărie interioară și exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor și tâmplăriei;
- reparații și înlocuiri de sobe de încălzit;
- zugrăveli și vopsitorii interioare;
- zugrăveli și vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de fațadă și culorile clădirilor;
- reparații la instalațiile interioare, la branșamentele și racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcțiilor, în limitele proprietății, montarea sistemelor locale de încălzire și de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate , precum și montarea aparatelor individuale de climatizare și/sau de contorizare a consumurilor de utilități;
- reparații și înlocuiri la pardoseli;
- reparații și înlocuiri la finisaje interioare și exterioare (tencuieli, placaje, altele asemenea), la trotuare, la ziduri de sprijin și la scări de acces, fără modificarea calității și a aspectului elementelor constructive;
- lucrări de întreținere la căile de comunicație și la instalațiile aferente.
Sursa: adevarul.ro