Pană uriașă de curent în Harkov, după bombardamentele ruse

Pană uriașă de curent în Harkov, după bombardamentele ruse

Forţele ruse au lovit marţi noaptea oraşul Harkov din nord-estul Ucrainei cu mai multe rachete, provocând o pană gravă de curent, transmite AFP.

FOTO: EPA-EFE

FOTO: EPA-EFE

Guvernatorul regiunii, Oleg Sinegubov, a informat miercuri dimineaţa despre atacuri şi a precizat că ruşii au folosit rachete sol-aer S-300 - un tip de armă cu precizie mai redusă, cu care trupele Moscovei încearcă frecvent să atace infrastructurile ucrainene, adaugă AFP.

Serviciile de intervenţie de urgenţă din regiunea Harkov au raportat că loviturile au distrus un transformator electric şi au atins un depozit, potrivit Agerpres.

Nimeni nu a fost rănit în urma atacurilor, 18.500 de locuitori din trei cartiere ale oraşului au rămas fără curent de marţi seara. Miercuri, în cursul dimineţii, avariile nu fuseseră încă remediate.

Reporterii AFP au asistat la eforturile pompierilor de a stinge un incendiu provocat de cel puţin două obuze care dărâmaseră o clădire, loviseră şine de cale ferată şi distruseseră două vagoane.

Forţele ruse au atacat de multe ori Harkovul din februarie, când au invadat Ucraina, însă au fost respinse din zonă de contraofensiva ucraineană din ultimele săptămâni.

Ucrainenii au eliberat de sub ocupaţia rusă teritorii semnificative la începutul lui septembrie, înainte ca preşedintele rus Vladimir Putin să ordone mobilizarea parţială a rezerviştilor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

3 Foarte interesante amănunte...

4 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

5 „A început spectacolul /