Mii de manifestanți pro-Pegida și antiimigrație au protestat din Europa până în Australia

Mii de manifestanți pro-Pegida și antiimigrație au protestat din Europa până în Australia

Mii de oameni au luat parte sâmbătă la manifestațiile de la Dresda (estul Germaniei), dar și din alte orașe din Europa, în cadrul unei zile europene de protest împotriva "imigrației în masă și a islamizării", marcată de incidente și care a fost organizată în circa 10 orașe de mișcarea islamofobă germană Pegida (Patrioți europeni împotriva islamizării Occidentului), sub sloganul "Fortăreața Europa", relatează AFP, EFE și DPA.

"Făcând abstracție de UE și de obișnuitele sale cercuri elitiste, vom dezvolta o rețea de patrioți în Europa — pentru Fortăreața Europa", declarase anterior o reprezentantă de frunte a Pegida, Tatjana Festerling, care a prezentat conceptul "Fortăreața Europa" în Dresda, oraș pe care l-a descris drept "capitala rezistenței germane". 

Principalele două manifestații au avut loc la Dresda, fieful mișcării Pegida, unde s-au strâns între 6.000 și 8.000 de persoane, și la Praga, unde au fost aproximativ 5.000 de participanți. Lutz Bachmann, fondatorul acestei mișcări create în toamna anului 2014, nu a participat la protestul din Dresda, din cauza unor probleme de sănătate, au anunțat organizatorii. La Dresda, protestatarii au fluturat numeroase drapele și au afișat pancarte ostile cancelarului german Angela Merkel. Participanții au strigat "Merkel trebuie să-și dea demisia!" și "Europa, închide-ți frontierele!" Poliția a desfășurat peste 1.000 de agenți și mai multe tunuri cu apă pentru a asigura securitatea.

În paralel, mii de oameni au defilat la Dresda împotriva Pegida, făcând apel la toleranță într-un oraș în care trăiesc foarte puțini străini și care a devenit totuși simbolul xenofobiei în Germania. Potrivit presei germane, la manifestația anti-Pegida au participat circa 2.000 de oameni, cu mult sub cifra anunțată de 10.000 de persoane. Pe pancartele purtate de protestatarii anti-Pegida se puteau citi sloganuri precum "Nu-i loc pentru naziști" sau "N-avem nevoie nici de xenofobie, nici de demagogie, nici de Pegida".

În ciuda măsurilor de securitate, în unele orașe europene s-au produs ciocniri între poliție și manifestanți. La Amsterdam, forțele de securitate au arestat circa 20 de manifestanți, partizani sau adversari ai Pegida, dar și la Dublin au fost semnalate ciocniri între forțele de ordine și protestatari și au fost efectuate arestări. În alte orașe precum Varșovia, Bratislava, Graz (sudul Austriei) sau Birmingham (al doilea oraș al Marii Britanii), protestele s-au desfășurat fără incidente.

Deși în Republica Cehă, la Praga de pildă, manifestanții pro-Pegida au fost de ordinul a 5.000 de persoane, în Polonia, Franța, Marea Britanie, Letonia și Danemarca, mișcarea Fortăreața Europa nu a reușit să adune mai mult de câteva sute de oameni. La Praga, protestatarii de extremă dreapta s-au ciocnit cu oponenții de stânga. Câteva sute de polițiști au fost trimiși pentru a separa cele două tabere, care au aruncat una în cealaltă cu petarde și sticle. Protestatarii pro-Pegida, care aveau pancarte pe care se putea citi "Nu imigrației — opriți merkelizarea", "Islamul nu este o religie, ci o ideologie fascistă", au adoptat "Declarația de la Praga", în sprijinul așa-zisei mișcări Fortăreața Europa, în care se atrăgea atenția că o mie de ani de cultură occidentală pot fi pierduți în curând din cauza "cuceririi islamice a Europei". "Nu vom ceda Europa dușmanilor noștri", se scrie în documentul citat.

Tot la Praga a avut loc și un protest anti-Pegida, la care au participat 400 de oameni care au pledat pentru solidaritate cu refugiații care caută protecție și o viață mai bună în Europa. "Dorim să luptăm împotriva xenofobiei tot mai mari din societatea cehă", a declarat un demonstrant, în timp ce alții purtau pancarte pe care scria "Ura nu rezolvă problemele" și "Refugiații sunt bineveniți".

Tatjana Festerling s-a deplasat la Varșovia, unde, în fața a circa 200 de naționaliști, a susținut un discurs în care a vorbit despre rezistența din secolul al XVII-lea organizată de "polonezi și lituanieni, saxoni și austrieci" pentru a împiedica Viena să cadă în mâinile armatei turce. "Haideți să conducem împreună lupta împotriva islamizării", a spus ea.

Douăzeci de persoane au fost reținute și la Calais, în nordul Franței, în timpul unui protest ostil refugiaților și a cărei organizare nu fusese autorizată. Ziarul La Voix du Nord, care și-a ilustrat informația de pe pagina sa de internet cu imagini cu indivizii arestați, a relatat că circa 150 de oameni s-au strâns în jurul orelor locale 13:00 (12:00 GMT) în apropierea stației de tren din Calais, oraș aflat sub "asediul" imigranților care încearcă să ajungă în Marea Britanie.

După mai multe apeluri lansate de forțele de ordine, care le cereau manifestanților să se risipească, polițiștii i-au luat cu asalt pe protestatari, au lansat gaze lacrimogene și au efectuat 20 de arestări. Potrivit La Voix du Nord, bună parte dintre cei care au participat la proteste — și care purtau drapele franceze și pancarte cu mesaje precum "Imigranții afară!" sau "Suntem la noi acasă" — nu sunt locuitori ai orașului Calais. Un reprezentant al prefecturii, Etienne Desplanques, a subliniat că intervenția poliției a reprezentat "un mesaj clar către aceste colective extremiste" și a avertizat că orașul "Calais nu are vocația de a se transforma în locul lor de joacă". Două sute de persoane au demonstrat și la Montpellier (sudul Franței) împotriva imigranților.

Poliția a anunțat arestarea a cinci persoane care protestau împotriva refugiaților la Copenhaga la o manifestație organizată de grupul For Frihed (Pentru libertate), cunoscut anterior sub denumirea de Pegida din Danemarca. La mitingul pro-Pegida din Copenhaga au participat 100 de oameni, dintre care unii fluturau steaguri daneze în timp ce mărșăluiau pe străzi. Polițiștii i-au escortat pe protestatari în timp ce treceau pe lângă o contrademonstrație dinspre care erau strigate sloganuri precum "Nu vrem rasiști pe străzile noastre".

Reprezentanți ai grupurilor conservatoare s-au adunat sâmbătă și în capitala Australiei, Canberra, în sprijinul mișcării Pegida. Circa 400 de protestatari au mărșăluit către clădirea parlamentului din Canberra, strigând sloganuri antimusulmane precum 'Ne place slănina' și 'Cine naiba e Allah?' Grupările de extremă dreapta din Australia și-au exprimat ostilitatea față de prezența musulmanilor în această țară, susținând că mulți dintre ei sunt "islamiști deghizați" și reprezintă o amenințare pentru securitatea națională.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!