Moderatoarea Liliana Ruse a anunțat, printr-un mesaj publicat pe Facebook, joi seară, că și-a încheiat activitatea la postul de televiziune România TV.
Aceasta nu a precizat și motivul care a stat la baza deciziei sale și susține că ”nu are planuri de viitor”.
- ”Să nu ziceți că nu v-am spus: astăzi a fost ultima mea zi la România TV. N-am cuvinte înțelepte și nici vreun plan de viitor. E un drum care s-a terminat. Ne vedem p-aici, până la noi evoluții. Cheers!”, a scris Liliana Ruse pe Facebook.
Decizia moderatoarei a fost anunțată în ziua în care la Palatul Victoria a fost instalat un nou guvern, condus de liderul PSD, Marcel Ciolacu.