Klaus Iohannis:Klaus Iohannis: Partidele susţin simplificarea procedurilor pentru cererile de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarilor

Klaus Iohannis:Klaus Iohannis: Partidele susţin simplificarea procedurilor pentru cererile de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că reforma instituţiilor politice este una dintre priorităţile sale în acest mandat. Totodată, preşedintele a declarat că partidele susţin simplificarea procedurilor pentru cererile de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarilor. Şeful statului a spus, totodată, că raportul MCV, făcut public miercuri, este preponderent pozitiv, iar una dintre concluziile cele mai importante este legată de faptul că obiectivele majore sunt asumate la nivelul societăţii româneşti, iar schimbările iindică semne de sustenabilitate. El afirmă, de asemenea, că următorul pas este întărirea schimbărilor pozitive pe termen lung.

Declaraţiile preşedintelui

Reforma instituţiilor politice este una dintre priorităţile mele şi primul pas în reforma clasei politice.
Cred că este momentul să trecem la o nouă etapă a democraţiei româneşti, care ar trebui să însemne o resetare a sistemului şi o creştere a încrederii cetăţenilor în instituţii.
Am în vedere trei direcţii: 1. Participarea la viaţa politică în general. Trebuie să aducem oamenii mai aproape de politică, să nu avem două românii, una a politicienilor şi una a oamenilor.
2. Integritatea, care presupune transparenta si corectitudine in functionarea institutiilor, a partidelor si a campaniilor electorale. Daca vrem ca oamenii sa aiba incredere de noi, trebuie ca noi, clasa politica, sa fim transparenti.
3. Durabilitatea, cred ca putem sa venim cu un pachet de legi care sa tina mai mult decat un ciclu electoral.

Acesta este cadrul in care am supus partidelor spre discutii ca subiecte concrete solutii pentru a ne asigura ca romanii din strainanatate au conditiile normale de vot, legislatia partidelor politice precum si cea privind finantarea partidelor si a campaniilor electorale. Am ascutat opinia partidelor privind nefericita OUG 55 privind migratia alesilor locali.

Putem avea o competiţie electorală bazată pe soluţii, nu o confruntare de dragul confruntării.

Aşa se va diminua migraţia politică, turismul electoral.

O temă importantă pe agendă a fost accelerarea şi simplificarea procedurilor pentru cererile de încuviinţare a reţinerilor, percheziţiilor şi arestărilor parlamentarilor.

Am pornit de la premisa că ne putem raporta la aceste subiecte ca instrumente pentru a atinge obiectivele politice mai sus enunţate, şi nu ca scopuri în sine.

Au rezultat mai multe concluzii comune.

Toate partidele şi-au exprimat disponibilitatea de a susţine simplificarea procedurilor pentru cererile de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarilor.

In al doilea rand, am propus un calefndar concret. Pana la finele sesiunii parlamentare am convenit sa avem legislatia privind alegerile in diaspora, alegerile locale si parlamentare si finantarea partidelor si a campaniilor electorale.

A finaliza la timp proiectele este un angajament pe care partidele nu îl fac în raport cu mine, preşedintele, ci în raport cu electoratul care aşteaptă aceste soluţii.

Despre raportul MCV

O a doua temă mai mare este raportul MCV, care a fost dat publicităţii astăzi.

Raportul este preponderent pozitiv. Una dintre concluziile cele mai importante este legată de faptul că obiectivele majore sunt asumate la nivelul societăţii româneşti, iar schimbările iindică semne de sustenabilitate. Următorul pas este întărirea lor pe termen lung.

Progresele României se înscriu pe un trend ascendent. Este nevoie de continuarea eforturilor pentru a asigura evoluţia ireversibilă a eforturilor în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei.

Am luat notă de observaţiile critice formulate de către CE.

Este datoria instituţiilor şi a oamenilor politice să ţină cont de constatări pentru a corecta deficienţele şi a elimina semnele de întrebare care planează asupra parlamentului şi clasei politice.

Partidele politice şi-au exprimat acordul pentru simplificarea procedurilor pentru cererile de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarilor.

Îndeplinirea recomandărilor trebuie să reprezinte priorităţi pentru autorităţi.

Garantarea statului de drept, a independentei justitei, precum si sprijinirea luptei impotriva coruptiei reprezinta pioritati majore ale mandatului meu.

Şeful statului a susţinut declaraţia după consultările cu partidele şi formaţiunile parlamentare pe marginea priorităţilor legislative ale noii sesiuni.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”