Judecătorii vor anunţa vineri verdictul în Dosarul ICA

Judecătorii vor anunţa vineri verdictul în Dosarul ICA

Judecătorii vor anunţa vineri verdictul în Dosarul ICA

Joi, după şase ani de la trimiterea în judecată, dosarul ICA în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizare frauduloasă a ajuns aproape de sfârşit. Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) vor decide data pronunţării a verdictului final în dosarul Institutului de Cercetări Alimentare. Azi, avocaţii Varanului depun concluziile finale în acest dosar.  Dan Voiculescu riscă să ajungă după gratii, unde va putea petrece ani buni de închisoare. Omul de afaceri este acuzat de spălare de bani şi de un prejudiciu adus statuluzi de 60 milioane euro. Azi se va decide data pronunţării verdictului în acest dosar. Decizia Curţii de Apel Bucureşti va fi definitivă. Pe 4 decembrie 2008 – Dosarul ICA, referitor la privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare, a fost trimis în judecată la Tribunalul Bucureşti, deoarece, la acea dată, Voiculescu nu avea calitatea de senator. Alături de patronul Antena Group, în acelaşi dosar au fost trimise în judecată alte 12 persoane.


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?