Irina Begu s-a calificat în finala turneului WTA de la Moscova

Irina Begu s-a calificat în finala turneului WTA de la Moscova

Jucătoarea română de tenis Irina Begu (24 ani, locul 61 WTA) și-a continuat parcursul de excepție la turneul WTA de la Moscova, reușind să se califice în finala acestei competiții, dotată cu premii în valoare de 710.000 dolari, în urma victoriei în trei seturi, 7-6 (5), 1-6, 6-3, înregistrată sâmbătă în fața cehoaicei Lucie Safarova, cap de serie numărul 4.

Calificarea în finală îi asigură Irinei Begu un cec în valoare de 64.000 dolari și 305 puncte WTA.

În ultimul act al competiției din capitala rusă, programat duminică, reprezentanta țării noastre o va avea ca adversară pe câștigătoarea celei de-a doua semifinale, în care se vor întâlni Anastasia Pavliucenkova (Rusia), cap de serie nr.6, și Katerina Sinaikova (Cehia).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?