Ion I. C. Brătianu, marele politician care a supus în faţa Parlamentului aprobarea Constituţiei de la 1923, era văzut în afara țării ca având „cele mai înalte calităţi, care îl fac unul dintre marii oameni de stat ai generaţiei sale”.

ION IC Brătianu. FOTO Muzeul Brătianu

Recent s-au împlinit 95 de ani de la moartea lui Ion I.C. Brătianu, omul politic considerat cel mai important artizan al României moderne.

Lider, timp de 19 ani, al Partidului Naţional Liberal, de cinci ori preşedinte al Consiliului de Miniştri, mai mult decât oricare alt om politic român, de trei ori ministru de Interne, de două ori ministru al Apărării Naţionale şi de două ori ministru al Afacerilor Externe, Ion I.C. Brătianu, cunoscut ca Ionel Brătianu, s-a remarcat, mai ales, ca prim-ministru al României interbelice.

„Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri! (...) Politica este ceva grav, ceva grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale”, spunea Ion I. C. Brătianu, marele politician care a supus în faţa Parlamentului şi a ţării aprobarea Constituţiei de la 1923.

Puterea politică a lui Ion I.C. Brătianu s-a datorat într-o mare parte și influenţei pe care acesta o avea asupra regelui Ferdinand I.

Chiar Regele Ferdinand I îl considera pe Ionel Brătianu „zodia bună a României”, fapt pentru care rivalii săi politici l-au numit „rege neîncoronat”. În mai multe rândurii, Ion I. C. Brătianu a fost acuzat că ar fi impus regelui ideile sale politice.

Criza dinastică generată de renunţarea lui Carol al II-lea

În decembrie 1925, în criza dinastică generată de renunţarea lui Carol al II-lea la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei, Ion I.C. Brătianu a fost considerat preopinentul eliminării principelui moştenitor de la succesiunea tronului. Iată cum comenta Nicolae Iorga evenimentele: “Acum nu mai erau doi stăpâni în România, ci unul singur: Ion Brătianu. Dinastia de Argeş biruise cu totul pe cea de Sigmaringen. Ion I. C. Brătianu rămânea stăpânul, singurul şi absolutul stăpân al unei ţări, care avea nesfârşită răbdare”.

Ion I. C. Brătianu a murit subit pe 24 noiembrie 1927, în Bucureşti, la vârsta de 63 de ani, în urma unei infecţii generalizate.

„Marele și puternicul om, sprijinul țării, susținătorul Dinastiei, așa-numitul tiran, stăpânul, conducătorul, capul! Brătianu și Regina! Cât de des au fost numele noastre alăturate ca două forțe și de multe ori cu insulte violente din partea opozanților noștri.”, consemna, în memoriile sale, la moartea lui Ionel Brătianu, Regina Maria.

Și tot Regina se întreba:

„Și acum, ce va fi acum?! La doar patru luni după moartea regelui său. Iar noi am rămas neajutorați: doua femei, un copil și un tânăr cu doi bătrâni alături de el, dușmani în toată țara noastră, gata să o distrugă, iar în afara țării, sânge din sângele meu, cel care și-a trădat îndatoririle și acum, obosit de libertatea pe care a descoperit-o, a dezamăgit lumea, cerând ceea ce în mod legal, nu mai are dreptul”.

Cum era văzut în afara țării

Dat fiind contextul geopolitic actual, merită să ne amintim, în privința politicii externe, că unul dintre momentele cele mai importante ale activităţii lui Ion I.C. Brătianu a fost participarea sa, timp de şase luni, la Conferinţa de Pace de la Paris (de la începutul lui 1919, până în iulie acelaşi an). Diplomatul francez, contele de Sainte–Aulaire, l-a caracterizat pe Ion I.C. Brătianu ca având „cele mai înalte calităţi , care îl fac unul dintre marii oameni de stat ai generaţiei sale”.