Gabriel Berca (UNPR), reținut de DNA. Fostul ministru de Interne e acuzat de DNA de trafic de influență

Gabriel Berca (UNPR), reținut de DNA. Fostul ministru de Interne e acuzat de DNA de trafic de influență

Fostul ministru de Interne din Guvernul MRU, Gabriel Berca, a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, după trei ore de audieri.

Prin intermediul lui Mihai Banu, el a pretins şi primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, în mai multe tranşe, peste 180.000 euro.  Banii au fost ceruţi ca, în schimb, în calitate de senator şi presedinte al organizaţiei judeţene Bacău a Partidului Democrat Liberal, să-şi folosească influenţa personală pe lânga membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei Ardeoani, necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate în beneficiul comunei de către o firmă.

Berca a fost prefect al județului Bacău începând cu ianuarie 2005 și până în martie 2008, când a devenit șeful Secretariatului General al Guvernului, funcție ocupată până în decembrie 2008. A fost ales senator pe lista PNL în alegerile din 2008. În iunie 2010 Berca a demisionat din PNL și ulterior a fost numit președinte interimar al PDL Bacău. Din PDL a plecat la PMP, iar în primăvara acestui an a vrut să treacă la PNL, fiind refuzat. A fost acceptat însă de UNPR.

Comunicat DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 iulie 2015 ora 12.50 și până la data de 24 iulie 2015, ora 12.50, a inculpatului BERCA GABRIEL, senator în Parlamentul României, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influenţă.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, inculpatul Berca Gabriel, prin intermediul inculpatului Banu Mihai, a pretins şi primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a unui partid politic, să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.
Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unității administrativ-teritoriale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Inculpatului Berca Gabriel i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca acesta să fie prezentat, la data de 24 iulie 2015, Curţii de Apel Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!