1) Într-un document de 235 de pagini, în mai puțin de 20 de pagini procurorul DIICOT analizează presupusa tentativă de lovitură de stat, pe care o clasează ca neîntemeiată. În restul de peste 200 de pagini, analizează potențiale abuzuri ale jandarmilor, clasând și plângerile împotriva șefilor din Ministerul Afacerilor Interne. Trimite, însă, dosarul la parchetul militar pentru presupusele abuzuri individuale ale jandarmilor simpli, nu ale șefilor.

Întrebare: de ce nu a clasat cauza doar cu privire la presupusa tentativă de lovitură de stat (competența DIICOT), pentru a trimite cauza cu privire la toate infracțiunile reclamate în sarcina militarilor către parchetele militare? Potențialele abuzuri individuale ale jandarmilor simpli nu puteau fi cauzate, măcar în parte, de ordine abuzive ale șefilor?

Conform juriștilor consultați de HotNews.ro, soluția DIICOT ridică probleme de legalitate cu privire la competența procurorului DIICOT de a se pronunța cu privire la infracțiuni săvârșite de militari, în condițiile în care a clasat cauze privind tentativa de lovitură de stat.

2) Procurorul face o analiză sumară a practicii CEDO (pe care o critică pe alocuri) în domeniul dispersării sau reprimării violente a protestelor, de o manieră cinică și trage concluzia că abuzurile reprezintă o problemă de oportunitate (nu legalitate!).

Semn de întrebare: Procurorul DIICOT critică voalat jurisprudența CEDO, despre care afirmă că "deși hotărârile Curții au restrâns mult posibilitatea de interpretare a situațiilor de fapt ambigue, discuțiile persistă în legătură cu eficiența concretă a acestui mecanism de corecție. La nivel național ... situația violentă din stradă rămâne în continuare problematică, atâta timp cât forțele de ordine nu acționează cu aceeași eleganță cu care Curtea își argumentează decizia. De la instigatori plantați de autorități în rândul protestatarilor și tehnici de intimidare ale riot police (poliția de la manifestații) aproape imposibil de probat, până la doctrina pagubelor colaterale, cazul protestelor de stradă e departe de a putea fi abordat doar prin urmarea procedurilor legale clare și de cele mai multe ori astfel de situații echivoce își găsesc rezolvarea în utilizarea arbitrară a forței" și trage concluzia că, indiferent dacă ancheta stabilește sau nu vinovații, nu aceștia vor plăti eventuale daune dispuse de CEDO, ci tot statul român, decizia fiind una de oportunitate:

• "În continuare, în fața unui protest care poate ridica probleme pentru autorități, respectarea sau nu a liberei întruniri se pune în termeni de oportunitate: permiterea exercitării efective a dreptului, cu riscurile presupuse, sau rezolvarea "problemei" rapid, printr-un derapaj represiv, urmând ca în cel mai rău caz statul, și nu decidenții particulari, să fie obligat de CEDO la plata unor daune."

Apar semne de întrebare privind clasarea acuzațiilor împotriva șefilor Jandarmeriei, în afară de cele privind competența procurorului DIICOT, și care derivă din nerespectarea standardelor CEDO în materia dispersării prin forță a protestelor.

Astfel, jurisprudența CEDO în materia adunărilor publice a fost compilată într-un  manual OSCE privind "Instrucțiuni despre libertatea de întrunire pașnică" . Acesta face următoarele recomandări, derivate din cazuistica de la CEDO:

• Forțele de ordine ar trebui să trateze diferit protestatarii pașnici de cei violenți. Forțele de ordine nu se pot folosi de violențele unor participanți pentru a dispersa violent un protest ori pentru a reține nediscriminat alți participanți (pct. 159);
• Dispersarea în forță poate fi dispusă doar dacă alte măsuri rezonabile au fost luate și nu au dat rezultate, precum extragerea celor care incită la violențe; dispersarea poate avea loc doar când un număr / o proporție semnificativ dintre manifestanți sunt violenți; altfel, autoritățile au obligația să extragă agenții provocatori din mulțime, iar nu să o disperseze (pct. 166 și 167);
• Sarcina probei că forța nu a fost utilizată în exces aparține Guvernului (iar nu protestatarilor - pct. 174);
• Utilizarea forței ar trebui reglementată clar, cu prevederi privind circumstanțele care justifică folosirea forței, precum și nivelul de forță utilizată acceptabil în diferite situații (pct. 171)

Un alt ghid similar, în limba română, evocă, la paginile 77-83,  regulile de utilizare a mijloacelor de neletale de către forțele de ordine . Printre acestea:

• Utilizarea bastoanelor de către poliție într-un mod coordonat, disciplinat poate deplasa sau dispersa participanții violenți dintr-o mulțime sau poate proteja agenții individuali împotriva unui atac. Orice lovire cu bastonul trebuie justificată prin prisma cerinței de proporționalitate. Bastoanele trebuie utilizate numai atunci când s-a încercat utilizarea unor nivele mai joase de forță care s-au dovedit ineficiente sau nu sunt practice;
• Bastoanele nu trebuie să fie utilizate în mod provocator: de exemplu, nu ar trebui să se bată cu bastoanele în scuturi pentru a „stârni” mulțimea;
• Dacă nu există riscul de moarte sau vătămare gravă (asupra jandarmului - n.n.), bastoanele nu trebuie niciodată folosite pentru a lovi capul, umerii, zona genitală, coloana vertebrală sau alte părți vulnerabile ale corpului, deoarece ele reprezintă o utilizare letală a forței sau pot cauza vătămare corporală gravă.
• Responsabilitatea pentru utilizarea forței revine atât ofițerului care dă ordinul de a se utiliza sau scoate bastoanele, cât și agentului individual care utilizează bastonul.

Procurorul critică "legislația deficitară" din România, care nu este suficient de clară pentru ca protestatarii să cunoască situațiile în care pot riscă să fie folosită forța împotriva lor. Invocă, însă, Îndrumarul Tactica Jandarmeriei pentru asigurarea și restabilirea ordinii și siguranței publice (document nepublic, necunoscut de participanții la protest, pentru a ști la ce se expun, deci neopozabil acestora), și ajunge la concluzia că până și persoanele care fac gălăgie pot fi lovite, ca pedeapsă, cu bastoanele, nu doar protestatarii care ar fi violenți sau s-ar împotrivi reținerii lor de către jandarmi.

Ulterior, utilizând interpretări proprii, invocă acest îndrumar al Jandarmeriei pentru a justifica numeroase cazuri de violență ale jandarmilor la adresa protestatarilor.

Semn de întrebare: Poate un îndrumar al Jandarmeriei care încalcă standardele și jurisprudența CEDO să fie utilizat pentru a disculpa potențiale abuzuri? Au efectuat șefii Jandarmeriei instructaje cu jandarmii simpli înainte sau în timpul protestului, cu privire la cazurile de utilizare a forței? De ce nu a anchetat procurorul DIICOT (atunci când a disculpat Jandarmeria) modul în care au fost date ordinele de utilizare a bastoanelor (circumstanțe, proporționalitate etc.) sau a altor mijloace (tunuri de apă, gaze lacrimogene)? Cunoșteau șefii Jandarmeriei aceste îndrumări OSCE? Au fost ele predate la cursuri jandarmilor?

În final, concluzionează că acțiunea a fost legală, utilizând, în final,  metafora celebră privind întoarcerea culturii iremediabil compromise la stadiul de brazdă

(Fragment din soluția dispusă de DIICOT)

Concluzia procurorului contravine practicii CEDO, conform căreia violența nu trebuie utilizată fără discriminare împotriva protestatarilor, în caz contrar este încălcat Articolul 3 din CEDO (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante).

• - statele sunt obligate să reglementeze clar situațiile în care poate fi utilizat gazul lacrimogen împotriva protestatarilor;

Întrebare: Există o astfel de reglementare clară în România? Dacă există, procurorul DIICOT nu a analizat dacă utilizarea gazului lacrimogen a fost făcută legal sau excesiv.

• - statele sunt obligate să se asigure că polițiștii sau jandarmii poartă numere de identificare pe căști

Întrebare: De ce nu a lămurit procurorul DIICOT circumstanțele în care o parte a jandarmilor nu aveau astfel de numere de identificare și s-a rezumat la considerații sumare, din care cel care citește ordonanța (nu întreg dosarul) nu înțelege exact câți jandarmi nu au avut astfel de numere, din dispoziția cui, cum au fost identificați ulterior aceștia etc.?

• - când investighează reprimarea violentă a protestului, autoritățile sunt obligate să cerceteze modul în care a fost planificată și executată (prin ordine date de șefii Jandarmeriei) acțiunea forțelor de ordine, nu doar presupuse abuzuri individuale ale jandarmilor

Întrebare: De ce nu a lămurit procurorul DIICOT modul de organizare a acțiunii Jandarmeriei și criteriile în baza cărora au fost date ordinele de dispersare în forță a protestului?

Întrebare: Au fost suspendați din funcție jandarmii împotriva cărora a fost începută urmărirea penală, până la finalizarea anchetei?

Întrebare: De ce protestatarii care au fost violenți la adresa jandarmilor au fost rapid identificați, cercetați, trimiși în judecată (ordonanța de clasare enumeră multe alte dosare penale, cu soluții deja pronunțate în instanțe și cel puțin 12 condamnări), iar ancheta care privește jandarmi trenează de doi ani?

În fine, alt semn de întrebare apare când în cuprinsul ordonanței sunt date multe exemple de situații când jandarmii nu au procedat la extragerea agenților provocatori din mulțime, care au instigat la violențe (exemple în paginile 29, 47-48, 96-108 din ordonanță), fără ca procurorul să explice în ce măsură extragerea selectivă a agenților provocatori a fost sau nu intenționată, cine a ordonat această selecție, în ce măsură pasivitatea jandarmilor în astfel de situații a condus la exacerbarea violențelor.

Semn de întrebare: De ce nu a lămurit procurorul circumstanțele de extragere selectivă (doar a unora dintre participanții violenți) din mulțime (cine a dat un astfel de ordin, a fost doar un cumul de împrejurări)?

Posibilitatea agenților provocatori implantați de autorități este evocată la modul general, în considerațiile introductive, iar apoi explicitată prin următoarele exemple:

• - un apel primit la 112 de la "Tot Călin" (care pare un nume de cod folosit de un potențial membru al forțelor de ordine - n.r.), care era invocat de parchetul militar ca potențială metodă de a justifica violențele de la Spring Time;
• - declarațiile false ale purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei privind starea gravă a jandarmeriței rănite (pag. 125 din ordonanță), menite să incite jandarmii simpli să acționeze excesiv;
• - posibilitatea ca plângerea Jandarmeriei la DIICOT să fi fost făcută pro causa (pag. 26 din ordonanță), adică în scopul ca DIICOT să preia dosarul și să procedeze la disculparea jandarmilor;
• - implicarea membrilor galeriilor de fotbal, care de această dată au fost lăsați să intre în zona protestului, spre deosebire de alte situații similare (caută știri mai vechi, eventual), când nu au fost lăsați să pătrundă în zona protestelor, pentru a nu incita / provoca violențe.

Ulterior, în cadrul soluției propriu-zise din dosar, nu face nicio mențiune despre cum a anchetat și la ce concluzii a ajuns cu privire la aceste elemente care indicau o potențială orchestrare a represiunii din zona autorităților.

5) Soluția a fost comunicată, după confirmarea de către procurorul ierarhic superior, celor care au făcut plângeri în dosar împotriva șefilor Jandarmeriei, pentru ca aceștia să poată contesta, în cunoștință de cauză, la procurorul ierarhic superior și, eventual, ulterior, la instanța de judecată?

Documentul este mult mai amplu, iar din considerente de informare eficientă, acest articol nu își propune o analiză integrală.

Distribuie Distribuie Comentarii