„Ai fost norocoasă să fii violată de mine”: Andrew Tate, mesaje șocante trimise victimei sale
O serie de mesaje au fost publicate miercuri de Vice World News , care îl arată pe influencerul misogin Andrew Tate aprobând o agresiune sexuală și spunându-i unei victime de-ale sale că îi plăcea să o violeze.
Mesajele au fost obținute de jurnaliști de la o femeie care l-a acuzat pe Tate de viol în 2013, el fiind arestat de poliția britanică doi ani mai târziu, după ce alte două femei l-au acuzat de agresiune sexuală. O a treia femeie care a vorbit cu publicația a declarat, de asemenea, că Tate a agresat-o sexual în 2014, la șase luni după ce a spus că a avut loc incidentul din 2013.
Procurorii britanici au decis să nu îl pună sub acuzare, considerând că nu vor putea să obțină o condamnare pentru acesta. Decizia de a-l elibera pe Tate a venit în pofida faptului că prima femeie care l-a acuzat de viol le-a pus la dispoziție polițiștilor britanici telefonul care conține mesajele pe care jurnaliștii de la VICE le-au obținut acum de la aceasta.
„Îmi place să te violez", spunea Andrew Tate într-unul dintre mesajele obținute de Vice. „Monștrii sunt monștri. Când sunt sub controlul meu, fac tot ce-mi place."
Să te violez sau nu
Femeia, care a folosit pseudonimul „Amelia”, a declarat pentru Vice că ea și Tate se cunoșteau din 2009 și că au început să se întâlnească în 2013. În prima seară în care a mers la apartamentul bărbatului, ea a povestit publicației că a avut loc un schimb de replici după ce i-a spus că nu vrea să întrețină raporturi sexuale.
„M-am ridicat, m-am uitat la el și am zis: „Ce s-a întâmplat?"", a povestit femeia pentru Vice. „Mă gândesc dacă ar trebui să te violez sau nu", a fost răspunsul primit de femeie.
Ea a povestit că Andrew Tate a strangulat-o și a violat-o după acel moment, numind-o proprietatea lui și întrebând „cui aparții?".
În unele dintre videoclipurile sale, Tate a făcut comentarii similare, numind femeile proprietatea bărbaților, și a pledat pentru violența împotriva fetelor și femeilor în contextul infidelității.
Șase luni mai târziu, femeia a depus o plângere la poliție, iar în 2015 a fost contactată de poliția din Hertfordshire, care căuta dovezi împotriva lui Tate. În acel moment, ea și-a predat telefonul care includea mesajele cu influencerul după incident, potrivit Vice.
Mesajele vocale furnizate de femeie poliției, au și ele o tentă dramatică.
„Sunt o persoană rea fiindcă mi-a plăcut tot mai mult când ție îți plăcea tot mai puțin? M-a excitat. De ce sunt așa?”, afirmă el în unul din acestea, adăugând că „am vrut să te pun la podea și să te oblig să faci lucruri care nu îți plac”.
„Nu ți-a plăcut că mă gândeam că pot să îți fac ce vreau. E ce e. Sunt cea mai deșteaptă persoană de pe planeta asta nenorocită”, i-a mai transmis el femeii.
Într-un alt mesaj, el i-a spus Ameliei că „sunt unul dintre cei mai periculoși bărbați de pe planeta asta. Câteodată uiți cât de norocoasă ai fost să fii violată de mine".
Acuzațiile aduse fraților Tate
O serie de stenograme privind discuții între frații Tate și victimele sale au fost prezentate și instanței de judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Într-una din stenograme, una dintre tinere spune că celelalte fete îi spuneau „Regele nostru“ lui Andrew Tate și se arată nemulțumită că trebuie să stea în același loc cu fostele sale iubite și să particpe la diferite filmări cu caracter pornografic.
Frații Andrew și Tristan Tate, dar și Luana Alexandra Radu, fostă polițistă la Secția 7, și Georgiana Naghel, au fost arestați preventiv cu două zile înainte de Anul Nou, după ce au fost acuzați că, în 2021, „au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.
Frații Tate, prin avocații lor, și cele două românce au contestat măsura arestării preventive la Curtea de Apel București, care marți a decis definitiv ca aceștia să rămână în arest.
Sursa: adevarul.ro