A murit Draga Olteanu Matei
Actriţa Draga Olteanu Matei a încetat din viaţă, noaptea trecută, la spitalul judeţean "Sfântul Spiridon" din Iaşi, după câteva zile în care medicii au încercat să facă totul pentru a o salva.
"Deși echipa medicală din spitalul Sf Spiridon a făcut toate eforturile sa o trateze pacienta a decedat in aceasta noapte", se arată într-o informare a spitalului.
Actriţa, care avea 87 de ani, a ajuns la Iaşi vineri după-amiază în stare gravă, cu hemoragie digestivă masivă, fiind trasportată de la Spitalul din Piatra Neamţ.
Şefa Unităţii de Primiri Urgenţe de la SMURD Iaşi, Diana Cimpoeșu, a confirmat că Draga Olteanu Matei a fost internată la secţia ATI, cu patologie gastroenterologică.
Vârsta înaintată şi starea critică în care pacienta a ajuns la Iaşi i-au determinat încă de la început pe medici să fie rezervaţi în privinţa pronosticului clinic.
Peste 6 decenii închinate teatrului, filmului şi televiziunii
Draga Olteanu Matei a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" în 1956 şi a debutat în teatru în acelaşi an, în piesa "Ziariștii" de Alexandru Mirodan.
A cunoscut consacrarea cu roluri în piese din dramaturgia autohtonă: "Coana Chirița" după Alecsandri, "Gaițele" de Kiritescu (1977), "Hagi Tudose" de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
În televiziune a făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea, jucând-o pe Veta, soția lui Nea Mărin.
Cuplul Veta - Nea Mărin a ajuns şi pe marele ecran, în filmul lui Sergiu Nicolaescu, "Nea Mărin miliardar", unul dintre cele mai mari succese comerciale ale cinematografiei româneşti.
După ce s-a pensionat 2007 şi a părăsit scena Teatrului Naţional, Draga Olteanu Matei s-a retras la Piatra Neamț, unde a înființat compania teatrală "Teatrul Vostru".
Decorată de preşedintele României dar şi de Casa Regală
A fost decorată în 2002 cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, pentru "prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit (...) cu prilejul celebrării unui veac de film românesc".
De asemenea, în octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, actriţa a primit din partea Casei Regale decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I.