1% din populația globului va deține jumătate din avuția mondială în 2016

1% din populația globului va deține jumătate din avuția mondială în 2016

Cei mai bogați oameni din lume, reprezentând 1% din populația globului, vor deține în 2016 o avere cumulată echivalentă cu cea deținută de restul de 99% din populația lumii, a apreciat luni ONG-ul britanic Oxfam într-un studiu publicat înainte de Forumul Economic Mondial de la Davos, transmite AFP.

Potrivit acestui raport, partea din avuția mondială care revine celor mai bogați 1% a crescut până la 48% în 2014 de la 44% în 2009 și este posibil să treacă pragul de 50% în 2016. Din restul de 52% din avuția mondială aproape 46% este deținut de restul celor 20% dintre cei mai înstăriți în timp ce 80% din populația mondială nu își împarte decât 5,5% din patrimoniul mondial.

'În 2014, membrii elitei internaționale dețineau, în medie, o avuție de 2,7 milioane de dolari fiecare în timp ce 80% din populația mondială deține în medie 4.166 de dolari fiecare', se arată în raportul Oxfam.

'Amploarea inegalităților la nivel mondial este pur și simplu vertiginoasă și prăpastia dintre bogați și restul populației se adâncește rapid', a declarat directorul Oxfam, Winnie Byanyima. Pentru a combate această inegalitate extremă, Oxfam cere statelor să rezolve problema evaziunii fiscale, să taxeze mai mult capitalul decât munca, să introducă salariul minim și să îmbunătățească serviciile publice.

Aproximativ 2.500 de participanți din peste 140 de țări și peste 300 de lideri politici din întreaga lume sunt așteptați în perioada 21-24 ianuarie la cea de a 45-a ediție a Forumului Economic Mondial de la Davos.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”