MAE: Conducerea ministerului a discutat din nou cu ambasadorul Norvegiei despre cazul Bodnariu
Conducerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a avut, vineri, o nouă discuție cu ambasadorul Norvegiei la București, Tove Bruvik Westberg, în cadrul căreia ambele părți au reiterat importanța unei cooperări susținute în cazul familiei Bodnariu, precizează un comunicat de presă remis AGERPRES de MAE.
Potrivit sursei citate, întâlnirea urmează unor demersuri susținute întreprinse anterior de MAE, inclusiv unor corespondențe și discuții la nivelul conducerii ministerelor afacerilor externe din cele două țări.
"MAE, prin misiunea diplomatică de la Oslo, a acționat în sensul materializării inițiativei de organizare a unei vizite la nivel parlamentar în Regatul Norvegiei. Este de așteptat ca această vizită să aibă loc în perioada imediat următoare. La rândul său, ambasadorul României în Regatul Norvegiei va avea o discuție cu reprezentanții Ministerului norvegian al Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale la 13 ianuarie 2016", se arată în comunicatul ministerului.
Ambasada României la Oslo menține constant legătura cu familia Bodnariu și cu avocatul acesteia.
"Atât familia Bodnariu, avocatul acesteia, cât și Ambasada Norvegiei la București au insistat asupra respectării principiului confidențialității, ca principiu de bază al derulării unor astfel de cazuri", amintește MAE.
La solicitarea MAE, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a dispus efectuarea unei anchete sociale în urma căreia a decis să propună părții norvegiene integrarea copiilor în familia biologică extinsă a tatălui, în România.
Întreaga documentație pusă la dispoziție de ANPDCA a fost transmisă, în regim de urgență, prin intermediul Ambasadei României la Oslo, tuturor autorităților norvegiene relevante, precum și avocatului care reprezintă familia, pentru a fi utilizată în cadrul procedurii judiciare aflate pe rolul instanțelor locale, precizează comunicatul.
AGERPRES