EXPLOZIV/Procurorii DNA au ajuns la ȘPAGA de la KazMunaiGaz!/Amănunte INCENDIARE!!!

EXPLOZIV/Procurorii DNA au ajuns la ȘPAGA de la KazMunaiGaz!/Amănunte INCENDIARE!!!

Procurorii de la Ploiești au ajuns la găina cu puii de aur. Sursele noastre spun că s-a ajuns la șpaga de la kazahi. Iar o parte din această șpagă este la Alex Iacobescu. Fratele cumnatului lui Sebastian Ghiță. Alex Iacobescu este cel căruia i-a ,,împrumutat'' Ghiță fabuloasa sumă de 90 de milioane de euro! Iar acum Alex Iacobescu este de negăsit. A fost citat miercuri la DNA și a fost dat dispărut. Iar SIE, care până acum a refuzat să furnizeze informații legate de acest caz, va începe să livreze. Apropo, a văzut cineva ca DNA SĂ FI MULȚUMIT ÎN VREUN CAZ SIE pentru ajutorul acordat? Nu. Pentru că SIE are în frunte un general cu PSD în suflet.

De aici încep amănuntele interesante. Știți cine a fost singurul om de afaceri român care l-a însoțit pe primul ministru Victor Ponta în celebra vizită din Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan şi China? Ați răspuns corect: Alex Iacobescu. Adică nimeni pe pământ. Numai Băsescu a mârâit ceva la vremea respectivă. Este vizita în urma căreia a venit Ponta cu vestea stingerii datoriei față de kazahi. Procurorul ăla de ne spune Ghiță la televizor că este un prost, a descoperit, spun surse bine informate, că la data la care a declarat Ghiță împrumutul banii nu existau. Banii nu figurează în niciun transfer bancar. Ei au început să se plimbe prin niște conturi mult mai târziu. Amănuntele sunt incredibile. Dar ne oprim aici. Ne ia gura pe dinainte...

Ce prevede Memorandumul

Victor Ponta şi-a pus semnătura pe actul normativ prin care statul va încasa efectiv doar 270 din cele 760 de milioane de dolari cu care a creditat Rompetrol în 2003. Cu perspectiva incertă că, din cei 18% cu care rămâne acţionar în companie, va scoate în următorii ani profit şi cu7 promisiunea unui Fond de investiţii din partea kazahilor. Nu s-a mișcat un deget de aproape 2 ani!

Memorandumul cu Rompetrol pentru stingerea litigiului şi, implicit, ştergerea datoriilor istorice ale companiei în contul unor investiţii promise, a fost semnat în februarie 2013, statul fiind reprezentat de OPSPI.

În ianaurie 2013, Victor Ponta i-a dat afacerea Rompetrol pe mână ministrului pentru Energie, Constantin Niţă. Pe 15 februarie se semna un acord cu KazMunaiGaz, iar trei zile mai târziu se suspenda procesul intentat de statul roman în 2010 pentru recuperarea datoriilor.

Pe scurt, statul a acceptat să vândă 26% din pachetul său cu 200 de milioane de dolari, luându-şi măsuri de precauţie ca restul de 18% să nu poată fi diluat de KazMunaiGaz timp de 3 ani.

Ca o compensaţie, deocamdată numai pe hârtie s-a făcut un acord pentru un fond de investiţii comun kazaho-român care să susţină financiar dezvoltarea rafinăriei. Mai exact, kazahii susţin că vor veni cu 150 de milioane de dolari plus 30 de milioane pentru a acoperi partea României, într-o societate comercială 80%-20% care să facă prin credite bancare investiţii de până al un miliard în următorii 7 ani în România. Între acestea, o centrală de cogenerare la Midia şi câteva sute de noi benzinării.

În afacerea fondului, profitul va reveni în primă fază exclusiv KazMunaiGaz, până la recuperarea celor 180 de milioane. Surse guvernamentale au explicat pentru gândul că în calculele de la Palatul Victoria ar intra înfiinţarea unei companii botezate provizoriu "RomKaz" în care Rompetrol şi KazMunaiGaz să fie parteneri 50%-50% şi să se impună astfel în regiune. Prin această companie ar fi plănuită şi legarea României la conducta SouthStream, un alt proiect aflat deocamdată pe hârtie, printr-o prelungire din Bulgaria la Negru Vodă, construită cu bani din Kazahstan.

Cronologie

Octombrie 2003 – Prin ordonanţa OUG 118/ 2003, Guvernul Năstase reglementează subscrierea integrală de către statul român a tututor obligaţiunilor Rompetrol Rafinare (RRC) rezultate din conversia unei creanţe a rafinăriei Petromidia, în valoare totală de 570,3 milioane euro(aproximativ 762 de milioane de dolari), cu scenadenţa în 7 ani.

August 2007 – Omul de afaceri Dinu Patriciu vinde 75% din grupul Rompetrol, implicit Rompetrol Rafinare, companiei de stat din Kazahstran, KazMunaiGaz, contra sumei de 2,7 miliarde de dolari. 1 miliard, s-a estimat la acea vreme, ar fi fost preţul plătit pentru rafinăria în jurul căreia era construită întreaga afacere.

2003-2009 – Grupul Rompetrol plăteşte dobânzile la termen. În total, 249 de milioane de dolari, după cifrele ANAF.

August 2010 – The Rompetrol Group N.V. achită 54 de milioane de euro (în jur de 70 de milioane de dolari) statului român, în contul datoriei

Septembrie 2010 – Rompetrol majorează capitalul, apoi converteşte datoria rămasă într-un pachet de 44,6% din acţiuni, statul pierzând în acest fel pachetul majoritar pe care miza. Cu câteva zile înainte, ANAF pune sechestru pe activele Rompetrol, menţinut şi în prezent.

Octombrie 2010 – Cu mandat de la Emil Boc, ANAF dă în jdecată Rompetrol, reclamând recuperarea integrală a celor 570,3 milioane euro.

Iunie 2011 – Tribunalul Constanţa respinge acţiunea. ANAF face recurs.

Februarie 2013 – OPSPI acceptă vânzarea unui pachet de 26,69% la preţul de 200 de milioane de euro, cu asigurarea că restul de 18% nu vor fi diluate timp de 3 ani şi cu negocierea unui fond de investiţii cu KMG. La termenul stabilit la trei zile după semnarea înţelegerii, statul cere la Curtea de Apel Constanţa suspendarea procesului ca urmare a soluţionării diferendului pe cale amiabilă.

Mai 2013 – legea care parafează acordul este adoptată în Camera Deputaţilor (21 mai 2013 - din 326 de deputaţi, 233 votează pentru: PSD, PNL, PC, minorităţile şi Dan Cristian Popescu de la Forţa Civică) şi în Senat (28 mai 2013 – 83 de voturi pentru, 8 contra şi 4 abţineri), dar este întoarsă de preşedintele Băsescu la reexaminare.

2004-2012 – obligaţiile fiscale achitate de Rompetrol la bugetul de stat sunt de 24.312.276.819 lei, din datele ANAF.Totodată, Guvernul ia în calcul, în nota explicativă a memorandumului că, "după data anulării creanţelor" echivalentul în dolari a sumei achitate cu titlu de obligaţii bugetare "se ridică la aproximativ 8.673 milioane de dolari", luând ca sursă datele Rompetrol Rafinare.


populare
astăzi

1 „Tatăl meu securist a murit în birou, otrăvit”

2 „Regele leneș” / Articol dur în Le Figaro despre președintele Iohannis

3 VIDEO Amănunte aproape ireale în documentul CIA „Mars Exploration 22 mai 1984”

4 Misterul fotografiei cu alimentara ceaușistă cu rafturile pline. Trucul la care au apelat nostalgicii „epocii de aur” ca să inducă în eroare

5 Voi ați citit ce spune „Nașul” inteligenței artificiale că s-ar putea întâmpla în următoarele trei decenii?