EXPLOZIV/Der Spiegel: Procurorii germani au găsit MITĂ de milioane de euro care duce spre Tăriceanu și Harnagea

EXPLOZIV/Der Spiegel: Procurorii germani au găsit MITĂ de milioane de euro care duce spre Tăriceanu și Harnagea

În timp ce dosarul EADS doarme la DNA, Parchetul din Munchen îi dă coșmaruri. Sînt coșmaruri nemțești, scumpe, de calitate: 6,2 milioane de euro suspectează procurorii nemți că s-ar fi dus către oficiali români dinspre EADS. Intermediarii sînt foarte interesanți: companiile române Midocar Consulting SRL și Icar Business Research SRL. Dar mai interesanți sînt acționarii celor două companii și legăturile lor cu greii politici ai momentului, scrie  Cătălin Prisăcariu .

Der Spiegel despre consultanții EADS: „dubioser“ + „Rumänien“ 

Dezvăluirea că aproximativ 6,2 milioane de euro au plecat dinspre marele concern EADS spre Midocar Consulting SRL și Icar Business Research SRL și, apoi, ca mită, spre demnitari români, a apărut în revista germană Der Spiegel. În numărul 38 al revistei, ieșit pe piață pe 12 septembrie a.c. 

Pe site-ul Der Spiegel accesibil fără plată se face trimitere la articolul din revista lunară, cu titlul „EADS soll sich mithilfe dubioser Kontaktleute Aufträge in Rumänien gesichert haben“. Nu sîntem chiar vorbitori ai limbii lui Goethe și Kant, dar parcă „dubioser“ ăla din titlu, bașca numele țărișoarei noastre („Rumänien“), ne cam lămuresc încotro bat jurnaliștii de la Der Spiegel. Dacă vă înțelegeți discursurile cancelarului Merkel fără translator, puteți cumpăra revista (pe hîrtie sau PDF pe net) și aveți vreo trei pagini de lectură consistente: la numai 3,90 euro aflați despre cum ar fi dat EADS o șpagă de peste șase milioane de euro în România. 

Posibila șpagă, prin Midocar Consulting și Icar Business Research

Dar să vorbim despre cifre, acum. Conform informațiilor obținute de jurnaliștii de la Der Spiegel de la procurorii munchenezi, EADS a plătit către Midocar Consulting SRL, în total, în 2006 și 2011, 3,98 milioane de euro. Între 2005 și 2009, EADS a plătit 2,2 milioane de euro și către Icar Business Research SRL. Ambele firme românești aveau contracte semnate cu EADS (Midocar din iunie 2004, Icar din septembrie 2005). Contractele ambelor firme constau în consultanță oferită concernului EADS. Ce e drept, consultanță (sau ceva pe acolo) s-a făcut, dar procurorii din Munchen suspectează că Midocar și Icar au înțeles prin asta să dea șpăgi babane autorităților române care se ocupau de contractul de securizare a frontierelor României pentru accederea țărișoarei în Schengen.

Este de menționat că datele procurorilor din Munchen au fost obținute prin percheziții în Germania, atît la EADS Deutschland GmbH, cît și la Airbus Defence & Space (fostă Cassidian, subsidiară a EADS). Iar dosarul procurorilor germani vizează suspiciuni de mită atît în România, cît și în Arabia Saudită.

Tăriceanu, cel mai greu suspect

După cum se poate vedea din anii în care EADS a plătit peste șase milioane de euro către Midocar și Icar (adică perioada 2005 – 2011), dacă s-a dat mită, atunci aceasta s-a dus către oficialii guvernelor Tăriceanu și Boc. Dintre cei doi, însă, Tăriceanu are cele mai multe șanse să fie agățat în scandal. Pentru că, printre altele, Midocar Consulting SRL a cumpărat, în 2007, o vilă imensă de la RAAPPS în 2007, în mandatul lui Tăriceanu. Este vorba de Vila 23 Snagov, un activ turistic atît de important (cumpărat cu 160 de euro pe metru pătrat cînd piața era la 300 de euro pe metru pătrat) încît a schimbat numele societății Midocar Consulting SRL în Vila 23 Snagov SRL. De altfel, după cumpărarea vilei snagovene, firma a renunțat să se mai ocupe de consultanță, ca principal obiect de activitate, și a trecut la turism.

Harnagea, de la SIE la ALDE

Cînd vine vorba de Icar Business Research SRL, lucrurile sînt și mai directe: Icar a fost deținută de Cătălin Harnagea și Dorin Marian și, practic, a trăit pînă în 2009 numai din contractul cu EADS (iar după 2009 aproape că nu a mai avut încasări). Cătălin Harnagea este acum membru ALDE, partidulețul lui Tăriceanu, și este bun prieten cu președintele Senatului. Dorin Marian, acționar al Icar Business Research SRL, i-a devenit șef de cabinet premierului Tăriceanu în 2007, în plină desfășurare a contractului de consultanță dintre Icar și EADS.

DNA a efectuat percheziții acasă la Cătălin Harnagea și Dorin Marian în octombrie 2014

Cătălin Harnagea a condus Serviciul Român de Informaţii (SIE) în intervalul 30 iulie 1997-1 februarie 2001, când Dorin Marian a ocupat funcţia de consilier prezidenţial (1996-2000) şi şef al Administraţiei Prezidenţiale (martie-septembrie 2000). Cătălin Harnagea a scris, în CV-ul său, că a fost, din 2005, consultantul EADS pe proiectul de securizare al frontierelor României şi pe cel de off-set.

Dorin Marian a fost asociat cu Cătălin Harnagea într-o firmă, acesta cesionând acţiunile în februarie 2007, cu o zi înainte de a fi numit în funcţia de prim-consilier al premierului din acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu.




populare
astăzi

1 Stranie chestia cu furtul seifului cu 400.000 de euro...

2 Fiul unui milionar din București, arestat pentru tentativă de omor. Ar fi înjunghiat un tânăr din cauza unei datorii

3 Foarte interesante amănunte

4 Crăciun cu craci antiviagra...

5 Soția fostului ministru al Agriculturii Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva acestuia